logo

Situația din Moldova și din regiune, discutată de Maia Sandu cu președintele Poloniei


https://www.ipn.md/ro/situatia-din-moldova-si-din-regiune-discutata-de-maia-7965_1081175.html

Evoluțiile politice din Republica Moldova, impactul COVID-19 asupra economiei și importanța unui plan de recuperare economică eficient au fost discutate dintre președintele Republicii Moldova, Maia Sandu cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, în cadrul unei convorbiri telefonice dintre cei doi oficiali, care a avut loc ieri  21 aprilie, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Președinției Republicii Moldova.

Maia Sandu i-a mulțumit omologului său polonez pentru asistența financiară și sprijinul continuu acordat țării noastre atât pentru dezvoltare, cât și în lupta cu pandemia. „În contextul evoluțiilor din regiune, am accentuat că Republica Moldova are nevoie de un climat pașnic și stabil pentru a putea implementa reformele necesare dezvoltării noastre sociale și economice”, a precizat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a menționat că Polonia este un susținător al Moldovei la Bruxelles și și-a exprimat speranța în legătură cu aprofundarea cooperării dintre cele două state atât în cadrul Parteneriatului Estic, cât și la nivel bilateral.

„Am vorbit despre oportunități de cooperare în ce privește viitoarele proiecte regionale și am convenit să continuăm discuțiile în domeniul administrației publice locale. Putem face împreună multe lucruri pentru cetățenii noștri. Am stabilit cu domnul Președinte Duda să ne vedem cât de curând după ce trece perioada mai grea a pandemiei”, a adăugat Maia Sandu.