Situaţia din CMC este „dureroasă” pentru Serafim Urecheanu
https://www.ipn.md/ro/situatia-din-cmc-este-dureroasa-pentru-serafim-urecheanu-7965_971364.html
Preşedintele Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urecheanu, califică situaţia din Consiliul municipal Chişinău (CMC) ca fiind „dureroasă”. El a făcut această declaraţie în calitate de persoană care a deţinut funcţia de primar al capitalei timp de 11 ani, transmite Info Prim Neo.
„Autorul principal al celor întâmplate în Consiliul municipal a fost tovarăşul Iurie Roşca”, a menţionat Urecheanu miercuri, 3 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă. „Eu nu din greşeală, dar cu unele suspiciuni, i-am întins mâna peste masă (lui Iurie Roşca, n.r.) atunci când noi am semnat documentul prin care 4 formaţiuni politice alcătuiau majoritatea în CMC”, a mai declarat preşedintele AMN.
Cu referire la demiterea preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, din funcţia de preşedinte al CMC şi alegerea în această calitate a secretarului Partidului Social Democrat, Eduard Muşuc, preşedintele AMN a spus că „este un fapt care vorbeşte elocvent despre cum se poziţionează unii lideri politici”. „Acum Muşuc a câştigat toate dosarele şi îşi face mendrele cum doreşte el”, a menţionat Urecheanu.
Potrivit lui, perspectiva în CMC este una „tristă, dacă liderii politici îşi vor călca în picioare mesajele şi angajamentele asumate în faţa alegătorilor”.
Întrebat cum vede activitatea actualului primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, fostul primar a spus că acesta „înregistrează un oarecare progres, dar echipa şi situaţia creată în CMC nu îi sunt favorabile”. O soluţie, crede Serafim Urecheanu, ar fi depolitizarea primarului şi concentrarea acestuia asupra problemelor Chişinăului.
În altă ordine de idei, Urecheanu a spus că Dorin Chirtoacă nu s-a adresat la el pentru sfaturi. „Unicul sfat pe care i l-am dat a fost să nu se urce la volanul maşinii. După aceea am plecat în concediu şi am fost informat că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat” (Dorin Chirtoacă a făcut un accident rutier în această iarnă, n.r.). Totodată, Urecheanu crede că „multe lucruri ar fi evoluat altfel dacă ar fi avut loc nişte consultări”, şi că „bobârnacele pe care le primeşte Dorin Chirtoacă îl vor întări ca primar”.