logo

Sistemul judecătoresc al Moldovei va avea în 2013 cel mai mare buget de până acum


https://www.ipn.md/ro/sistemul-judecatoresc-al-moldovei-va-avea-in-2013-cel-mai-mare-buget-de-pana-acu-7965_1000936.html

Pentru a implementa Strategia de Reformare a Justiţiei, proiectul de buget pentru anul viitor, aprobat de Guvern, prevede fonduri cu 55% mai mari. Va fi cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de către premierul Vlad Filat la întâlnirea cu raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a subliniat că bugetul pentru justiţie nu va fi însă mai mare decât cel al sistemului educaţional. „Fără investiţii în educaţie nu putem avea judecători sau procurori bine instruiţi”, a spus Vlad Filat. Prim-ministrul a menţionat că Republica Moldova îşi urmează consecvent agenda care prevede integrarea în Uniunea Europeană. „Scopul nostru este să obţinem cât mai curând semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, să avem un regim liberalizat de vize şi un comerţ liber şi comprehensiv”, a reiterat prim-ministrul. Vlad Filat a mai spus că Republica Moldova îşi doreşte încheierea monitorizării de către Consiliul Europei şi trecerea la etapa de post-monitorizare. Piotr Wach, raportor APCE, membru al grupului Partidului Popular European, a menţionat că evoluţiile din Republica Moldova sunt urmărite cu atenţie de către Consiliul Europei. Un subiect al discuţiei a vizat reglementarea conflictului transnistrean, părţile făcând un schimb de opinii vizavi de evoluţiile înregistrate în acest proces în ultima perioadă. Piotr Wach a salutat activităţile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.