logo

Sistemul Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice funcționează fără blocaje și reclamații din partea utilizatorilor


https://www.ipn.md/ro/sistemul-informational-de-gestionare-a-finantelor-publice-functioneaza-fara-bloc-7542_1067036.html

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a executat toate lucrările prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Finanţelor privind dezvoltarea și asigurarea bunei funcţionări a Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) ce aparține ministerului, se arată într-un raport al CTIF privind totalurile activității sale în primul semestru al anului 2019. Raportul precizează că acest sistem, administrat de CTIF, a funcționat în regim non – stop și fără blocaje, în perioada dată nefiind înregistrată nici o reclamație din partea utilizatorilor.

SIGFP
este un sistem integrat ce asigură toate procesele de planificare, aprobare și executare a bugetului, contabilitatea operațiunilor și raportarea financiară. Utilizatorii acestui sistem sunt Ministerul Finanţelor, autoritățile publice centrale și direcțiile financiare ale unităților administrativ – teritoriale de nivelul al doilea, autoritățile din unitățile administrativ – teritoriale de nivelul întâi și instituțiile publice care se deservesc prin contul unic trezorerial. La finalul lunii iunie curent, circa 11 mii de utilizatori autorizați din entitățile menționate aveau acces la modulele SIGFP.

În primul semestru al anului, specialiștii CTIF au oferit
utilizatorilor SIGFP, în temei, suport tehnic și consultanță privind utilizarea funcționalităților celor patru module ale acestui sistem. Specialiștii Direcției suport sisteme informaționale în domeniul finanțelor publice și administratorii de rețea ai Direcției prestări servicii în teritoriu din cadrul CTIF au acordat utilizatorilor SIGFP în total peste 18,8 mii de consultații. Cele mai multe consultații – 7,9 mii și 5,2 mii – au fost oferite utilizatorilor modulelor ”Rapoarte (non) financiare” și, respectiv, ”Instituție Trezorerie”.

În același timp, administratorii de rețea au efectuat un set de lucrări tehnice privind asigurarea funcționării SIGFP
în autoritățile și instituțiile publice din teritoriu. Lista lucrărilor include înlăturarea deranjamentelor legate de conexiunea, configurarea și implementarea rețelelor transmisiuni de date între trezoreriile regionale și primării cu ajutorul sistemului MCloud, instalarea softurilor conexe funcționării modulelor SIGFP, soluționarea  problemelor de funcționare a sistemului de deservire a conturilor la distanță, etc. Cei 31 de administratorii de rețea din cadrul Direcției prestări servicii în teritoriu deservesc peste 2,5 mii de autorități și instituții publice, cele mai multe entități fiind localizate în raioanele Hâncești, Cahul, Orhei, Ungheni, Criuleni și Soroca.

CTIF exercită funcțiile de operator tehnico – tehnologic a
17 sisteme informatice ale Ministerului Finanţelor, inclusiv a modulelor SIGFP. Cele patru module ale acestui sistem au fost implementate în anii 2015 – 2016. CTIF are misiunea de a asigura, în cooperare cu specialiștii Ministerului Finanţelor, dezvoltarea continuă a SIGFP.    

 

Serviciul de presă al CTIF
25 iulie 2019


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.