logo

Sistemul de taxare electronică în transport, una dintre prioritățile noului viceprimar


https://www.ipn.md/ro/sistemul-de-taxare-electronica-in-transport-una-dintre-prioritatile-noului-7967_1038043.html

Noul viceprimar al capitalei, Ruslan Codreanu, își propune să-și concentreze activitatea pe eliminarea corupției din Primărie, pe diminuarea birocrației din cadrul instituției, dar și pe reformarea serviciilor publice pentru a elimina dublarea atribuțiilor. De asemenea, edilul își propune implementarea sistemului de taxare electronică în transportul public, să digitalizeze arhiva municipală și să asigure protecția și siguranța animalelor fără adăpost, transmite IPN.

„În calitate de președinte al fracțiunii PPEM din CMC, am pus deja pe masa de discuții comasarea Parcului Urban de Autobuze cu Regia Transport Electric, astfel încât să avem o singură întreprindere mult mai eficientă și să nu mai pierdem sute de mii de lei din bugetul municipalității”, a declarat Ruslan Codreanu, citat într-un comunicat de presă remis PPEM.

Cât ține digitalizarea arhivei municipale, Ruslan Codreanu argumentează că în arhiva municipiului există circa 22 de milioane de acte, care trebuie plasate online, ca cetățeanul să nu mai fie nevoit să aștepte săptămâni întregi eliberarea unui document din arhivă.

În același timp, noul viceprimar este de părere că problema animalelor fără adăpost trebuie rezolvată în concordanță cu protecția drepturilor animalelor. „Am promis că, timp de o lună, voi pune pe masa CMC Regulamentul care prevede protecția acestei categorii de animale. Totodată, trebuie să stabilim contacte cu companiile și fundațiile internaționale care gratuit sterilizează animalele fără companie. Trebuie doar să avem deschiderea să conlucrăm”, a menționat Codreanu.

Viceprimarul a mai spus că elementul-cheie al unei instituții publice, care să aducă randament municipalității, sunt funcționarii responsabili. „Ziceam că este posibil de implementat ideea ghișeului unic, dorință să fie”, a subliniat Codreanu. În opinia sa, noua echipă administrativă a Primăriei trebuie să traseze foarte clar responsabilitățile, dar și prioritățile locuitorilor municipiului Chișinău.

Ruslan Codreanu și Silvia Radu au fost numiți luni, 6 noiembrie, în funcția de viceprimari ai capitalei în baza unei dispoziții semnate de către primarul interimar Nistor Grozavu. Totodată, atribuțiile de primar interimar au fost delegate Silviei Radu.