Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare (CNAA) nu a implementat un sistem de management financiar și control funcțional, ceea ce a generat deficiențe în gestiunea proceselor operaționale, inclusiv a celor financiare. Acestea, la rândul lor, au afectat veridicitatea și credibilitatea informațiilor prezentate în rapoartele financiare privind exercițiul bugetar 2017, se menționează în Raportul auditului situațiilor financiare ale Consiliului pentru anul bugetar precedent, prezentat de către Curtea de Conturi în ședința publică din 12 iunie 2018, transmite IPN.
Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare este o instituție a administrației publice centrale în domeniul evaluării şi acreditării organizațiilor din sfera științei și inovării, precum și atestării cadrelor științifice şi ştiinţifico-didactice de înaltă calificare. Efectivul-limită de personal este aprobat prin hotărâre de Guvern și constituie 29 de unități. În anul 2017, Consiliul a gestionat alocații în valoare totală de 4,1 mln lei, nivelul de realizare constituind 75,7%. Soldul alocațiilor neutilizate la finele anului a fost de 1,3 mln lei. Patrimoniul administrat de Consiliu a constituit 2,3 mln lei, ponderea majoră revenind mijloacelor fixe.
Echipa de audit a Curții de Conturi a relevat că sistemul de management financiar şi control nu este funcțional, iar CNAA nu a întreprins nicio acțiune în vederea implementării acestuia. Nu a fost aprobat Planul de lucru privind implementarea sistemului și nici a Registrului riscurilor. Instituția nu a prezentat Declarația de bună guvernare pentru anul 2017. Nu a racordat politicile sale la prevederile cadrului regulator și la bunele practici de guvernare a resurselor financiare publice.
Raportul Curții de Conturi semnalează că echipa de audit a fost limitată în obținerea probelor fundamentate asupra evaluării programelor informaționale, utilizate de CNAA. Adițional, CNAA nu a înregistrat în evidența contabilă portalul www.cnaa.md, care include mai multe module.
O altă carență, depistată în cadrul misiunii de audit este nefundamentarea casării mijloacelor fixe în valoare totală de 141 de mii de lei. Documentele care au stat la baza casării nu conțin mențiuni privind starea bunurilor, ca temei pentru casarea acestora fiind invocat faptul că uzura lor constituie 100%. Au fost atestate un șir de alte iregularități, cum ar fi: raportarea neveridică a stocului formularelor cu regim special deținute de entitate (diplome, atestate şi certificate de acreditare); diminuarea bazei de calcul a indemnizațiilor privind incapacitatea temporară de muncă, fapt care a generat reflectarea neveridică a valorii indemnizațiilor achitate pentru incapacitatea temporară de muncă pentru angajații Consiliului și altele.