logo

Sistări temporare în livrarea apei pe o stradă din capitală şi în afara oraşului


https://www.ipn.md/ro/sistari-temporare-in-livrarea-apei-pe-o-strada-din-capitala-7967_1029156.html

SA „Apă-Canal Chişinău” anunţă pentru miercuri, 24 august, sistări temporare în livrarea apei. Este vorba despre o stradă din capitală, suburbiile Tohatin, Vatra şi oraşul Ialoveni. Furnizorul îndeamnă consumatorii să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.

În capitală, în legătură cu executarea lucrărilor planificate la Staţia de Pompare Hidrofor din bulevardul Decebal, 19, va fi deconectată apa pe bulevardul Decebal, 19. Sistările sunt programate între orele 09.00 şi 15.00.

Potrivit ACC, pentru executarea unor lucrări de branşare a apeductului nou-construit de pe strada Alecsandri din comuna Tohatin, începând cu ora 09.00 şi până la ora 18.00 va fi sistată apa pe mai multe străzi. Este vorba despre străzile: Alecsandri,  Eminescu, Vadul lui Vodă, Sadoveanu, Şcolilor, Budeşti, Păcii şi Fântânilor.

Şi în oraşul Vatra, în legătură cu executarea unor lucrări de reabilitare a apeductului din strada Plopilor, va fi sistată apa începând cu ora 09.00 şi până la ora 20.00.

Totodată, în legătură cu executarea lucrărilor de profilaxie de către compania „Gas Natural Fenosa”, este posibilă deconectarea energiei electrice în oraşul Ialoveni, proces ce va conduce la sistarea alimentării cu apă în oraş miercuri, dar şi joi. Sistările sunt programate între orele 07.00 şi 17.00.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.