Consumatorii de pe mai multe străzi cartierul Poșta Veche din capitală vor rămâne miercuri, 13 februarie, fără apă la robinet. SA „Apă-Canal Chișinău” îndeamnă consumatorii vizați să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.
Furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09.00 și 16.00, timp în care vor fi efectuate lucrări de înlocuire a robinetelor și apometrelor. Ca urmare apa va fi sistată pe străzile Doina, 4-20; Doina, 112-154 cu fracții; Grădinilor, 21; Mircești, 22 cu fracții. De asemenea, furnizarea apei va fi stopată pe strada Calea Ieșilor, 89-95.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.