Consumatorii din strada Calea Ieșilor, 61/2, din capitală, ar putea rămâne marți, 17 noiembrie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 17.00. Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Premier Energy Distribution”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă, transmite IPN.
Tot marți, între orele 09.00 și 20.00, ACC va efectua lucrări de schimbare a vanelor în comuna Bubuieci. Furnizarea apei va fi întreruptă pe străzile Teilor, Teodorovici, M. Viteazul, Voluntarilor, Plopilor și 27 august. De asemenea, apa va fi sistată pe strada Gagarin și pe stradela Gagarin din localitate.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.