Sinteza raportului Kroll 2 a fost publicată în preajma sărbătorilor de iarnă pentru a-i minimaliza impactul și pentru a înșela așteptările cetățenilor interesați, atât prin costurile suportate și omisiunea unor faze importante ale furtului secolului, dar în principal prin faptul că nu dezvăluie beneficiarii reali ai devalizării sistemului bancar al țării noastre. O declarație în acest sens a făcut conducerea Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, într-o conferință de presă susținută miercuri, 26 decembrie, transmite IPN.
Potrivit PPPDA, acea sinteză selectivă prezentată publicului nu face decât să întărească doar câteva concluzii importante făcute și pe baza raportului Kroll 1. În acest sens, PPPDA subliniază că „unealta principală a beneficiarului celei mai mari crime economice din istoria Moldovei este Ilan Șor”. Prin intermediul celor 77 de companii care îi aparțineau, în perioada 2011-2014 au fost spălate circa 2,9 mlrd lei și au fost sustrase din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank cumulativ, în formă de credite frauduloase, 1,14 mlrd dolari.
O altă concluzie pe care o confirmă raportul Kroll 2, potrivit PPPDA, este că „jaful secolului a fost protejat și stimulat la cel mai înalt nivel de stat”. „La 7 noiembrie 2014, la insistența lui Andrian Candu și Dorin Drăguțan, Guvernul Leancă a aprobat în regim secret Hotărârea nr. 938, care prevedea oferirea garanțiilor de stat în valoare de 9,5 mlrd lei Băncii Naționale în vederea acordării creditelor celor trei bănci, încă nedevalizate la acea dată”, se menționează în declarația făcută publică de formațiunea politică.
PPPDA subliniază că, până la 26 noiembrie 2014, Banca de Economii a oferit credite în suma cumulativă de 838,5 mln dolari, iar din Banca Socială au fost extrase mijloace financiare în suma cumulativă de 956 mln dolari. Abia după finalizarea acestor operațiuni de devalizare a băncilor, Banca Națională a dispus desemnarea administrației speciale la cele trei bănci.
Potrivit aceleiași formațiuni politice, care face trimitere la raportul Kroll 2, „această crimă fără precedent nu ar fi fost posibilă fără înțelegerea criminală interoligarhică a întregii clase politice realizată de șefii partidelor aflate la guvernare, care în perioada respectivă controlau oficial și neoficial toate instituțiile publice din țară, cu complicitatea așa-zisei opoziții parlamentare”. „Toate operațiunile privind convertirea și sustragerea banilor din sistemul bancar s-au produs pe fundalul inacțiunii totale a Băncii Naționale, a Centrului Național Anticorupție, a Procuraturii Generale și a Serviciului de Informații și Securitate, partajate politic, subordonate PDM sub controlul personal al lui Vlad Plahotniuc”, se mai spune în declarația PPPDA.
Conducerea formațiunii politice cheamă procurorii onești să inițieze urmărirea penală pe marginea elaborării și aprobării Hotărârii Guvernului din 7 noiembrie 2014 și propune societății civile și populației reluarea protestelor masive în vederea obținerii de la guvernare a publicării complete a Raportului Kroll 2, cât și a finalizării cât mai urgente a procesului judiciar împotriva lui Ilan Șor, cu deschiderea tuturor ședințelor Curții de Apel.