logo

Sindicaliştii cer alocaţii mai mari pentru tratamentul balneo-sanatorial


https://www.ipn.md/ro/sindicalistii-cer-alocatii-mai-mari-pentru-tratamentul-balneo-sanatorial-7967_992196.html

Sindicaliştii insistă asupra majorării cheltuielilor pentru restabilirea sănătăţii prin tratament balneo-sanatorial a persoanelor asigurate, transmite Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat de presă al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Potrivit expertului în probleme financiare şi social-economice din cadrul CNSM, Maria Creminscaia, achitând lunar câte 6% din salariu şi alte recompense în bugetul asigurărilor de stat, salariatul este lipsit de dreptul de a se folosi de bilet de tratament, deoarece angajatorul trebuie să aloce în acest scop cel puţin 3,6 mln lei contribuţii de asigurări sociale de stat. În asemenea condiţii, întreprinderile micro şi mici nu pot beneficia de un bilet de tratament nici măcar o dată la 10 ani. CNSM anunţă că pentru anul 2011 au fost alocate 10 mln lei, sumă care permite tratarea a circa 1,8 mii de salariaţi din numărul total de 597,5 mii. Sindicaliștii insistă la rectificarea bugetului de stat să se identifice surse suplimentare pentru a suplini în aceste scopuri bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 cu 25 mln lei, iar pentru 2012 suma cheltuielilor pentru restabilirea sănătăţii prin tratament balneo-sanatorial şi a persoanelor asigurate să constituie 80 mln lei.