Independența Republicii Moldova începe acum 26 de ani, pe 27 august 1991, în contextul puciului eșuat de la Moscova, prin care comuniștii radicali au încercat sa-l dea jos pe Mihail Gorbaciov, dar a dus la destrămarea Uniunii Sovietice. Moldova s-a numarat printre ultimele republici desprinse de URSS, în timp ce Țările Baltice au facut asta chiar mult mai înainte. Forţa motrice a schimbării radicale a statutului fostei RSSM a fost Miscarea de Eliberare Națională din Moldova care obținuse până atunci mai multe victorii importante.
In august 1989, dupa Marea Adunare Națională, limba română a fost proclamată limba de stat și a fost aprobată trecerea la grafia latină. Ulterior, a fost adoptat tricolorul ca drapel național, stema și imnul țării, dar și Declarația de suveranitate, la 23 iunie 1990, şi de neparticipare, în ciuda presiunilor din exterior, la referendumul asupra menţinerii URSS, pe data de 17 martie 1991. Pană la declararea independenței nu era de făcut decât un pas.
---
Marea Adunare Naţională şi Declaraţia de Independenţă
Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 a fost punctul final al mişcării de rezistenţă împotriva Puciului de la Moscova, care a mobilizat marea majoritate a populaţiei în apărarea democraţiei şi valorilor naţionale. În Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au adunat peste 700 de mii de oameni, din 4,5 mln de locuitori, care şi-au impus voinţa privind independenţa faţă de fosta metropolă sovietică, iar Parlamentul adunat în şedinţă, practic, a executat decizia Adunării.
Independența a fost proclamată printr-o Declarație semnată de 278 de deputați din 280 prezenţi în sală. Originalul actului a fost distrus în timpul manifestaţiilor de protest din 7 aprilie 2009, dar un document identic a fost restaurat în 2010. Tot la 27 august 1991, Parlamentul a decis ca imnul Moldovei sa fie „Deșteaptă-te, române!”, care a ramas în vigoare până în 1994, când a fost adoptat un nou imn, „Limba noastră”, și a fost introdusă în Constituție denumirea de „limba moldovenească”. Primul stat care a recunoscut independența Moldovei a fost România.
„Se proclamă, solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și întregii lumi: Republica Moldova este un stat suveran, democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec dinafară, în conformitate cu idealurile și năzuirile sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, se arată în Declarația de Independență.
Preşedinţii Republicii Moldova
Primele alegeri prezidențiale au avut loc la 8 decembrie 1991.Mircea Snegur a fost singurul candidat propus pentru alegeri și a fost ales cu o majoritate largă. În anul 1997 este investit în funcția de președinte Petru Lucinschi, după ce a câștigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 1 decembrie 1996, în fața lui Mircea Snegur. În perioada 1991–2000, şeful statului a fost ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Începând cu anul 2000, Parlamentul a modificat procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova care a stabilit ca şeful statului să fie ales de către Legislativ. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, s-a revenit la alegerea preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni.
În 2001, Vladimir Voronin a fost ales de către Parlament, președinte al Republicii Moldova, care a deţinut două mandate, până în 2009.
După manifestațiile de protest din 7 aprilie 2009, Vladimir Voronin, dizolvă Parlamentul, iar Moldova rămâne fără președinte ales timp de doi ani, din cauza lipsei de voturi necesare în Legislativ. În acest timp, interimatul a fost asigurat de Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal, Vlad Filat, pe atunci președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova și Marian Lupu, pe atunci președinte al Partidului Democrat. În martie 2012, președinte este ales Nicolae Timofti, care la momentul alegerii era președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. După ce s-a revenit la alegerea preşedintelui prin vot, pe 13 decembrie 2016, președinte este ales Igor Dodon, care s-a impus cu peste 52% în fața contracandidatei sale, Maia Sandu.
Conflictul armat de la Nistru
Faza militară activă a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a început în data de 2 martie 1992. A fost un conflict militar între Republica Moldova și regimul separatist, instalat în autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană”, care a avut sprijinul direct al militarilor ruşi dislocaţi în stânga Nistrului, precum şi al mercenarilor ruşi, printre care s-a aflat şi actualul vicepremier al Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, tot el şi reprezentant special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea transnistreană. Bătălia s-a dat pentru exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, situate pe malul stâng al râului Nistru, precum şi orașului Tighina, aflat pe malul drept al râului.
Conflictul politic a început în anul 1990, după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent. Motivul formal al conflictului transnistrean a fost adoptarea legislației privind limba română în calitate de limbă de stat, care, până atunci, în tot spaţiul sovietic era limba rusă, precum şi îngrijorările privind o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. În esenţă, în acest teritoriu s-au ciocnit două viziuni privind calea de dezvoltare de mai departe a Republicii Moldova şi a societăţii ei, după destrămarea Uniunii Sovietice. Luptele de la Nistru au răpit viaţa mai multor sute de oameni din partea ambelor părţi beligerante.
Documentul de încetare a focului, denumit oficial „Convenţia cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” a fost semnat pe 21 iulie 1992, la Moscova, de către preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţin şi preşedintele Republicii Moldovas Mircea Snegur, în prezenţa liderilor transnistreni – toţi cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Acordul prevedea încetarea imediată a focului, crearea unei „zone de securitate”, constituirea unor forţe de menţinere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova şi ai regiunii separatiste. A început să funcţioneze o Comisie unificată de control, tripartită, care monitorizează realizarea Acordului. După semnarea acestuia, de facto, 12% din teritoriul Republicii Moldova a rămas sub controlul regimului de la Tiraspol, conflictul transformându-se în unul din conflictele îngheţate de pe teritoriul fostei URSS. Ulterior, pentru soluţionare acestuia a fost constituit un mecanist multipartit de negocieri în formatul numit „5+2”, din care , în calitate de mediatori şi observatori, fac parte Federaţia Rusă, Ucraina, OSCE, SUA şi UE, plus reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, care au statut de „părţi”.
Republica Moldova admisă în ONU
La 2 martie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia prin care Republica Moldova a fost admisă în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Întâmplarea sau legitatea face ca acest eveniment să se întâmple în aceeşi zi în care a început conflictul armat de la Nistru. Timp de 25 de ani, cu sprijinul agenţiilor ONU, au fost implementate numeroase programe de dezvoltare în diferite sectoare.
Aderarea la Comunitatea Statelor Independente
La 21 decembrie 1991, a fost adoptat Protocolul de la Alma-Ata, prin care se făceau publice scopurile şi principiile Comunităţii Statelor Independente. Chişinăul a fost reprezentat la Alma-Ata de către preşedintele Mircea Snegur, care a semnat aderarea Republicii Moldova la CSI. Parlamentul de la Chişinău a ratificat aderarea Moldovei la CSI doar la 26 aprilie 1994.
Admiterea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Republica Moldova a aderat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pe 13 iulie 1995 – prima dintre statele post-sovietice, devenind cea de-a 36 ţară. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului pe data de 24 iulie 1997. Biroul de Informare al Consiliului Europei a fost înființat la Chișinău pe data de 30 iunie 1997, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, transformat ulterior în Oficiul Consiliului Europei la Chişinău.
Imnul de Stat
Imnul de Stat al Republicii Moldova este cântecul „Limba noastră", versuri de Alexei Mateevici, muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dînga.
Limba de Stat
Conform Costituţiei, limba de stat a Republicii Moldova este „limba moldovenească”. Legea din 1989 privind limba de stat a Moldovei sovietice prevedea că de numirea acesteia este „moldovenească”, constatând și existența unui fond comun între limba română și cea moldovenească. Declarația de independență a Republicii Moldova, adoptată în 1991, a stabilit ca limbă oficială este „limba româna”. În 1994, Constituția țării a oficializat „limba moldovenească scrisă cu alfabetul latin”. În 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că Declarația de independență prevalează față de Constituție, prin urmare denumirea limbii de stat este cea din Declarația de independență, adică „limba română”.
Denumirea limbii oficiale a ţării a stârnit şi continuă să stârnească dispute aprige între susţinătorii denumirii „limba moldovenească” şi „limba română”. La rândul lor, aceste dispute sunt o reflectare a divergenţelor adânci în societate privind identitatea naţională a locuitorilor băştinaşi, unii considerându-se „moldoveni”, iar alţii „români”. Aceste divergenţe sunt intens speculate în scopuri politice şi constituie una din multele criterii după care continuă să fie divizată societatea moldovenească.
Moneda națională
Leul moldovenesc este moneda naţională a Republicii Moldova. A fost introdus în circulaţie începând cu 29 noiembrie 1993 ca urmare a adoptării la 4 iunie 1991 a Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei, în care a fost stipulată introducerea monedei naţionale în Republicii Moldova, însă fără a stabili denumirea unităţii monetare a statului.
Au existat două variante de denumiri a valutei naţionale – ducat sau leu. Alegerea a fost făcută în favoarea leului. Prima bancnotă emisă a fost cea cu valoare a nominală de 1 leu. În aprilie 1994, a fost emisă bancnota cu valoarea nominală de 5 lei. O lună mai tîrziu au fost puse în circulaţie bancnotele de 10 lei şi 50 de lei; în septembrie 1995 au apărut bancnotele de 100 şi de 200 de lei iar în 1999, au fost emise cele de 500 de lei. Cea mai recentă bancnotă pusă în circulaţie este cea cu valoarea nominală de 1000 de lei (octombrie 2003).
Leul a înlocuit cuponul moldovenesc pe 29 noiembrie 1993. Între 1918–1939, când teritoriul dintre Prut şi Nistru al actualei Republici Moldova era parte componentă a României, circula leul românesc. Când Republica Moldova făcea parte din URSS, moneda oficială era rubla.
Decizia Summit-ului OSCE de la Istanbul
La 22 noiembrie 1999, Summit-ul OSCE de la Istanbul obligă Fedeaţia Rusă, succesoarea Uniunii Sovietice, să evacueze, până la 1 ianuarie2003, forțele sale militare și armamentul, staţionate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova încă din perioada sovietică. Declarația Summit-ului prevede că statele-părți „salută angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002”. Rusia a retras 58 de trenuri de echipamente și muniții din Transnistria, dar ulterior a adoptat poziţia conform căreia procesul de evacuare va fi finalizat doar după soluţionarea politică a conflictului transnistrean.
În luna iulie 2017, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Hotărârea prin care cere Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile staţionate pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul acesteia, fiind primul document oficial în acest sens pe toată perioada Independenţei. În luna august 2017, guvernarea de la Chişinău a solicitat Organizației Națiunilor Unite în mod oficial să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul țării pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la începutul lunii viitoare.
Constituția Republicii Moldova
Adoptată de Parlament la 29 iulie 1994, Constituţia Republicii Moldova este principalul instrument politico-juridic care a consacrat despărţirea de regimul totalitar, oferind ţării o nouă ordine constituţională, care consfinţeşte racordarea ţării la valorile lumii civilizate întemeiate pe respectul şi pe promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, pe pluralismul politic şi economia de piaţă, pe domnia legii, pe justiţie şi pe solidaritate socială, pe egalitate şi dreptate socială. Aceasta a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.
Constituția Republicii Moldova constă din șapte titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni. În preambulul Constituţiei se menţionează aspiraţiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, năzuinţele spre satisfacerea intereselor cetăţenilor, continuitatea statalităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune. Prembulul Constituţiei cuprinde declaraţii de principiu referitoare la organizarea politico-etatică şi la relaţiile sociale fundamentale dintre membrii societăţii. Conform Constituției, Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de guvernământ a statului este republica.
Protestele împotriva guvernărilor
1. În perioada 9 ianuarie – 29 aprilie 2002, Partidul Popular Creștin Democrat a desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău acţiuni de protest împotriva guvernării comuniste non-stop, instalând din corturi „Oraşul Libertăţii”. Motivul principal al protestelor stradale a fost ordinul ministrului învăţământului, privind studierea obligatorie a limbii ruse în şcoli, începând cu clasa a doua. În luna decembrie 2002, a fost adoptată, sub egida PPCD, o hotărâre cu privire la oportunitatea efectuării unui referendum republican consultativ privind aderarea Republicii Moldova la UE şi NATO, prin care s-a creat şi un Grup de iniţiativă pentru organizarea referendumului. Ca urmare a refuzului Comisiei Eelectorale Centrale privind înregistrarea grupului de iniţiativă, în februarie 2003, PPCD a organizat ample proteste faţa de acţiunile guvernării sub lozincile: „Vrem în Europa!”, „Vrem în NATO!”.
În luna noiembrie 2003, la iniţiativa fracţiunii parlamentare a PPCD, a fost creat Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei Republicii Moldova, constituit reprezentanţi ai partidelor politice de orientare democratică şi ai societăţii civile care a propus soluţii de rezolvare a conflictului transnistrean în conformitate cu prevederile Constituţiei și normele de drept internaţional. Totodată, Comitetul a organizat ample acţiuni de protest prin care guvernării comuniste i s-a cerut să nu semneze aşa-zisul „Memorandum Kozak”, promovat de Federaţia Rusă, care prevedea, printre alte propuneri privind soluţionarea conflictului tansnistrean, legalizarea staţionării trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 20 de ani. Preşedintele comunist Vladimir Voronin a renunţat, practic, în ultimul moment, la intenţia de a semna documentul. Cu timpul, liderii acţiunilor protestatare din partea PPCD au acceptat colaborarea cu guvernarea comunistă şi funcţii înalte în structurile de stat, precum şi au renunţat la opţiunile pro-româneşti, pro-occidentaale şi pro-atlantice în favoarea opţiunilor pro-estice şi pro-ruseşti.
2. Protestele din 6-7 aprilie 2009 au reprezentat o serie de manifestații în masă de contestare a alegerilor parlamentare, desfășurate pe 5 aprilie. După publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora formaţiunea de guvernământ - Partidul Comuniștilor din Republica Moldova obținnea pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, prin internet şi reţelele de socializare au fost lansate chemări la protest. Acestea au luat amploare după ce mai multe partide s-au alăturat protestului, iar pe data de 7 aprilie, peste 30 de mii de persoane, susținători ai opoziției, au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Tot pe 7 aprilie, manifestațiile pașnice au degenerat în violențe care s-au soldat cu distrugerea clădirilor Parlamentului și a Președinției, arestări și victime. Mai multe tentative, de pe diferite platforme, de a investiga circumsanţele şi a identifica organizatorii acţiunilor violente nu s-au soldat cu succes nici pe perioada guvernării comuniste, nici ulterior, după ce guvernarea a fost preluată de câteva coaliţii declarate democratice.
3. Protestele din anii 2015–2016 au reprezentat o acțiune continuă față de situația socio-economică din Republica Moldova, conturată către anul 2015 și agravată de scandalul financiar-bancar din țară (cunoscut ca „Jaful secolului”). S-a desfășurat prin proteste non-stop cu trai în corturi în centrul Chișinăului și cu mitinguri pașnice periodice de amploare, cu tendinţă de descreştere. După învestirea Guvernului Filip la 20 ianuarie 2016, protestele stradale s-au reamplificat. Ca răspuns la frauda bancară în proporţie de circa 1 miliard de dolari, UE, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au oprit asistența financiară pentru Republica Moldova.
Liberalizarea regimului de vize cu UE
Liberalizarea regimului de vize cu UE intră în vigoare la data de 28 aprilie2014. Astfel, pot călători fără vize în UE doar cetăţenii moldoveni care deţin paşapoarte biometrice. Discuţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind călătoriile fără vize în spaţiul european au început în 2010, iar un an mai târziu Moldova primea din partea Uniunii Europene, Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.
Dreptul de a circula liber în UE a devenit realitate, după ce Republica Moldova a îndeplinit condiţionalităţile ce ţin de securitatea documentelor, inclusiv emiterea paşapoartelor biometrice, combaterea migraţiei ilegale, instituirea controlului fluxurilor migraţionale care vin prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Astfel, Moldova a devenit primul stat din cadrul Parteneriatului Estic care beneficiază de liberalizarea regimului de vize cu UE.
Acordul de Asociere cu UE
Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat în data de 27 iunie 2014, a intrat provizoriu în vigoare din 1 septembrie 2014, iar definitiv – din 1 iulie 2016. Acordul îşi propune să contribuie la construirea unei integrări mai profunde, atât din punct de vedere politic, cât și economic între cele două părţi. Documentul include, de asemenea, un Acord de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care facilitează reducerea barierelor în calea comerțului între UE și Republica Moldova, contribuind astfel la creșterea economiei. .
După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%. Există circa 1400 de companii care exportă cu succes pe piața comunitară, peste 2100 de poziții tarifare, care se regăsesc la export, iar unele poziții tarifare sunt acoperite integral în cadrul unor cote. Se atestă o majorare a exporturilor în UE din regiuni, inclusiv UTA Găgăuzia, precum şi din regiunea tansnistreană, care, în baza Acordului semnnat de autorităţile constituţionale, vând în spaţiul UE mai mult de jumătate din produsele destinate exportului. Beneficiile Acordului de Asociere se manifestă în armonizarea legislației cu acquis comunitar, apariția reglementărilor tehnice moderne și preluarea a peste 14,400 standarde europene/internaționale, anularea a circa 11,600 standarde moldovenești conflictuale, dar și depășite ca termen. În baza Acordului, UE oferă Republicii Moldova finanţare emnificativă şi suport logistic pentru promovarea reformelor în, practic, toate domeniile vieţii.
Migraţia şi remitenţele masive
Potrivit datelor Sondajului Forței de Muncă, numărul de migranți din Republică Moldova, plecaţi în căutarea surselor de existenţă peste hotarele ţării, a fost în creștere constantă în ultimii doisprezece ani, excepție fiind anul 2005. De la circa 100,000 în anul 1999, la aproximativ 350,000 către sfârșitul anului 2010. Potrivit unui studiu realizat la solicitarea BBC, 106 persoane provenite din Republica Moldova migrează peste hotare zilnic, fiind țara cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei din lume.
Începând cu anul 2003 fluxul de migranți din zonele rurale a început să crească cu ritmuri mai sporite decât cel din zonele urbane, iar diferența a atins circa 4-6 puncte procentuale. Potrivit datelor oficiale de la finele anului 2016, oferite de Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene (MAEIE), numarul de cetateni ai Moldovei aflati peste hotare este de 805.509 de moldoveni. Ultimul recensământ atestă că populaţia Republicii Moldova constituie aproape 3 milioane de persoane.
Valoarea transferurilor bănești înregistrată în anul 2000, când a început să se contureze fenomenul migrației în Republica Moldova, a fost de 152,9 milioane de dolari, iar anul în 2016, moldovenii au primit de la rudele și prietenii din străinătate 1,079 miliarde de dolari. Datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM) arată că sumele transmise de moldoveni acasă au crescut constant în perioada 2000-2008, depășind un miliard în 2007 când cetățenii Republicii Moldova au primit din afară 1,218 miliarde de dolari. Totuși, recordul a fost înregistrat în 2008, suma remitențelor fiind de 1,66 miliarde de dolari, iar apoi valoarea transferurilor a scăzut brusc până la nivelul de 1,182 miliarde de dolari.
Datele Băncii Mondiale arată că ponderea remitențelor în PIB era în 2008 de 33%, în 2011 aceasta a coborât la nivelul de 21%, în 2012 această sumă a reprezentat o cotă de 24%, în 2013 – 25%. Moldovenii au înregistrat un record în 2016, transferând cea mai mică sumă din ultimul deceniu în favoarea apropiaților de acasă. Deși Rusia rămâne a fi principalul furnizor de remitențe, valoarea acestora s-a înjumătățit, iar în Republica Moldova încep să vină tot mai mulți bani din Israel, SUA, Germania, Anglia sau România.
Embargourile Rusiei
Rusia a utilizat embargourile la produsele moldoveneşti în calitate de instrument al relaţiilor bilaterale, cu începere din anul 2005, atunci când guvernarea comunistă a ţării a reorientat opţiunile geopolitice ale Republicii Moldova din direcţia Estică, în cea Vestică, cu apropierea considerabilă de structurile UE. Cel mai masiv, însă acest istrument a fost aplicat cu începere din septembrie 2013, când deja se profila perspectiva reală de semnare a Acordului de Asociere cu UE. Restrcicțile rămân în mare parte în vigoare şi acum, referindu-se la produsele de export strategice: vinuri, fructe, legume, conserve etc.
„Jaful secolului”
Scandalul a izbucnit când Banca Naţională a Moldovei (BNM) a descoperit că trei instituții financiar-bancare de la Chișinău, reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale țării, au acordat împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari, sau 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei. „Descoperirea” a fost făcută publică la scurt timp după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului 2014.
BNM a instituit administrație specială cele trei bănci în decembrie 2014, iar ianuarie 2015 a contractat o anchetă financiară din partea companiei americane de audit și investigații financiare Kroll Inc. Primul raport Kroll arată, printre altele, că operațiuni de transferuri au avut loc pe ascuns începând cu anul 2012 și că în a doua jumătate a lunii noiembrie 204au avut loc unele operațiuni de ștergere a urmelor acelor transferuri, prin tranzacții complexe, precum și prin dispariția unor documente, cum a fost cazul unui autovehicul incendiat cu documente esențiale ale Bîncii de Economii. Conform raportului, omul de afaceri Ilan Shor a obținut în 2012 controlul asupra celor trei bănci, după care a început să transfere credite de la una la alta dintre cele trei bănci, precum și către entități din străinătate (bănci rusești și off-shore), mărind artificial lichiditatea acestora. Ultimul act al acestui proces vizează extragerea din rezervele BNM a unei sume echivalente cu 13% din PIB (14 miliarde de lei) cu care au fost acoperite mijloacele lipsă din cele trei bănci. Ulterior, acele credite prin garanția Guvernului au fost trecute la datorie de stat.
Arestări „de„rang înalt”
Ex-premierul Vlad Filat, preşedintele celui mai important partid din coaliţia de guvernâmât a fost reținut pe 15 octombrie 2015, în urma unui autodenunţ al omului de afaceri Ilan Şor. Este prima şi unica reţinere şi apoi condamnare definitivă de acest nivel în toată perioada de Independenţă. La 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, cu confiscarea averii, într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. Tot pentru prima şi unica dată a fost recent arestat şi condamnat un fost deputat pentru trădare de Patrie - acţiuni de spionaj în Folosul Federaţiei Ruse. Şi tot pentru prima şi unica dată a fost aresta şi cercetat penal, pentru trafic de influieţă şi corupere în proporţii deosebit de mai cel mai influient primar din ţară – primarul captalei, Dorin Cirtoacă. Arestările şi condamnările s-au referit la miniştri şi viceminiştri în exerciţiu, precum şi şefi de poliţie, avocaţi şi alte persoane cu funcţii publice importante. Este tentantă concluzia că, la al 26-lea an de Independenţă, Republica Moldova a pornit procesele de curăţare a clasei politice şi a societăţii în ansamblu. Dacă nu ar exista bănuielile rezonabile privind justiţia selectivă, în interesele anumitor grupuri de interese. Un indiciu care ar putea confirma suspiciunile se referă în special la procesul de judecată închis al ex-premierului Filat, în toate instanţele naţionale.
Schimbarea sistemului electoral
În luna iulie 207, Parlamentul a votat modificarea Codului Electoral prin care se trece de la sistemul proporțional de vot, pe liste de partid, la cel mixt, în care jumătate din deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripții uninominale. În linii mari, promotorii modificării justifică acţiunea prin voinţa majoritară a societăţii şi acelaşi proces de înnoire sau curăţare a clasei politice, care va genera transformări semnificative în viaţa societăţii moldoveneşti. Oponenţii atrag atenţia asupra faptului că schimbarea sistemului electoral a antagonizat şi mai mult societatea şi aşa profund divizată pe parcursul întregii perioade de independenţă, precum şi asupra pericolului de deteriorare a relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, care nu au recomandat în mod univoc realizarea reformei electorale respective la această etapă.
Sabina Rebeja, cu utilizarea datelor IPN şi a celor din spaţiul public
