logo

Silvia Radu: Problema salariilor este foarte acută în domeniul medicinei


https://www.ipn.md/ro/silvia-radu-problema-salariilor-este-foarte-acuta-in-domeniul-medicinei-7967_1044622.html

Problema salariilor este una foarte acută în domeniul medicinei. Aceasta este o prioritate și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale își propune să caute toate posibilitățile pentru a rezolva această problemă. Declarația a fost făcută de noua ministră a sănătății, Silvia Radu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

„Acum suntem în studiu de caz și chiar dacă nu putem să ridicăm salariile la nivelul României, de exemplu, cel puțin un salariu decent trebuie asigurat nu doar medicului, dar și asistentului medical”, a notat Silvia Radu. Potrivit ei, primul pas a fost făcut prin reforma în domeniul medicinii primare, care oferă o soluție foarte bună pentru angajați. Un al doilea pas ar fi, potrivit ministrei, noua lege salarială, care urmează să fie adoptată.

Ministra spune că ar exista o posibilitate de extindere a serviciilor prestate în baza poliței de asigurare medicală,. Potrivit ei, acum este căutată posibilitatea pentru a revedea serviciile medicale pentru maturi în ceea ce ține de diabetul zaharat, în special de a introduce în costul poliței de asigurare medicală procurarea testelor. „Ceea ce este posibil de făcut astăzi este de revăzut lista serviciilor cu plată care sunt stabilite pentru a vedea dacă pot fi reduse costurile pentru acestea”, a menționat Silvia Radu.