Europarlamentarul român Siegfried Mureșan spune că toate procedurile pentru debursarea celor 100 de milioane de euro anunțate anterior de Uniunea Europeană au fost realizate. Astfel, sprijinul financiar promis va ajunge la Chișinău în lunile iunie-iulie. Mai mult, în calitate de sprijin bugetar Uniunea Europeană va mai oferi Republicii Moldova încă 53 de milioane de euro. Oficialul se arată convins că Republica Moldova va obține în curând statutul de țară candidat la aderare, iar imediat după obținerea acestui statut vor începe negocierile pentru aderare, notează IPN.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că populația cu venituri modeste, întreprinderile afectate de criza energetică și agricultorii care se confruntă cu prețurile mari la motorină, vor beneficia de ajutor din partea Guvernului Republicii Moldova, grație sprijinului financiar european.
„Sprijinul financiar al Uniunii Europene pentru Republica Moldova este atât direcționat pe domeniile energetic, al controlului la frontieră, dar și sprijin bugetar, fonduri europene care să poată fi folosite de Guvern în următoarele luni pentru ajutorarea oamenilor care au nevoie. Am aprobat în Parlamentul European 150 de milioane de euro asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova și Comisia Europeană a mai propus 53 de milioane de euro adițional. Toate procedurile s-au efectuat, banii vor ajunge la Chișinău în lunile iunie și iulie. Asta înseamnă că toate categoriile vulnerabile ale populației, oamenii afectați de creșterea inflației, întreprinderile afectate, fermierii afectați de creșterea prețului la motorină, vor putea fi ajutați din fonduri europene”, a spus Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.
Mai mult, oficialul spune că rezoluția aprobată recent de către Parlamentul European în favoarea Chișinăului este un semnal clar că Republica Moldova merită statutul de țară candidat la aderare. Oficialul de la Bruxelles spune că acest statut ar putea fi obținut în timpul summit-ului european din 23-24 iunie sau în timpul următoarelor întruniri ale Consiliului European.
„Republica Moldova va deveni stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene, sunt absolut convins de acest lucru. Trebuie să fim cinstiți, mai sunt pași care trebuie parcurși. Acum trebuie să așteptăm răspunsul Comisiei Europene care va analiza chestionarul. După ce Republica Moldova devine oficial stat candidat, vor începe negocierile pe 30 de capitole pentru a alinia realitatea din Republica Moldova și legislația la realitatea Uniunii Europene. Consiliul European, în care sunt șefii de state și de guverne din UE se întrunește, obligatoriu, de patru ori pe an, deci, Republica Moldova poate obține acest statut acum, peste trei, peste șase luni. Eu cred că asta se va întâmpla curând. La unul dintre următoarele Consilii asta este foarte fezabil”, a mai spus europarlamentarul român.
În contextul depunerii cererii de aderare de către Republica Moldova, președintele Maia Sandu va efectua în perioada 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles. Miercuri, 18 mai, șeful statului va ține un discurs în plenul Parlamentului European, iar ulterior va avea o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.