logo

Sic! Cum acaparează NATO Republica Moldova?


https://www.ipn.md/ro/sic-cum-acapareaza-nato-republica-moldova-7978_1032699.html

Şeful statului, Igor Dodon, are o mare problemă cu Alianţa Nord-Atlantică. Proaspătul președinte se teme că NATO vrea să înghită Republica Moldova. Autorii unui nou articol Sic! menționează că, mai nou, el e îngrijorat că deschiderea unui Birou de legătură NATO la Chișinău va încălca statutul de neutralitate al ţării şi va crea dificultăţi în rezolvarea conflictului transnistrean, declarații făcute chiar după întâlnirea cu secretarul adjunct al NATO, Rose Gottemoeller.

În acest sens, Igor Dodon le-a cerut oficialilor NATO „să nu se grăbească” cu deschiderea Biroului, ameninţând că „pe viitor vom reveni asupra statutului acestui Oficiu”. Mai mult, Igor Dodon a cerut „semnarea unui Acord între Republica Moldova şi Oficiul NATO cu privire la recunoaşterea neutralităţii permanente a Republicii Moldova”.

În timpul conferinţei de presă, Rose Gottemoeller l-a asigurat în repetate rânduri pe președintele Igor Dodon că NATO recunoaşte şi respectă neutralitatea Moldovei. Totodată, ea a amintit că acest lucru e inclus şi în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului NATO-RM, document oficial care apare şi pe site-ul Ministerului de Externe, notează autorii articolului Sic!

Potrivit lor, deşi se opune cu atâta încăpățânare deschiderii unui Birou de legătură NATO, Igor Dodon nu a pomenit nimic despre participarea soldaţilor moldoveni în misiuni NATO. „Probabil, până şi Dodon înțelege avantajele practice ale acestei participări: Moldova contribuie la securitatea regională şi îşi îmbunătăţeşte imaginea pe plan internațional, contingentele noastre câştigă experienţă valoroasă şi, nu în ultimul rând, e o sursă importantă de venit pentru Armata Naţională, care se confruntă cu o lipsă acută de finanţare”, se menţionează în articol.

În articol se mai spune că Biroul NATO are exact acelaşi efect asupra conflictului transnistrean ca şi asupra neutralităţii. „La fel de logic ar fi ca Dodon să ceară închiderea ambasadei României pentru că liderilor separatişti din Tiraspol nu le plac românii. (...) Adevărul trist e că progresul în problema transnistreană e aproape zero, situația stagnează şi Moldova nu are nimic de pierdut prin colaborarea mai strânsă cu NATO”, spun autorii.

În opinia lor, un lucru pe care Igor Dodon preferă să-l ignore e faptul că Biroul nu e o misiune militară. Acest fapt a fost menţionat de Rose Gottemoeller, de secretarul general, Jens Stoltenberg, şi de purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu. Purtătoarea de cuvânt a spus clar că acesta ar fi „un mic birou diplomatic, civil, unde marea majoritate a angajaţilor vor fi, de fapt, cetăţeni moldoveni”.

„Misiunea Biroului e destul de simplă. Pe lângă faptul că va servi drept o punte de comunicare constantă şi eficientă, NATO are deja programe în curs de desfășurare în Moldova, iar acest Birou va contribui la implementarea lor cu succes. Totodată, va identifica noi segmente de cooperare, noi domenii în care Moldova are nevoie de asistenţă, va oferi consultaţă autorităţilor în probleme precum reforma domeniului apărării, elaborarea şi implementarea strategiei naţionale de securitate”, spun autorii.

În concluzie, autorii menţionează că problema lui Igor Dodon este că, în virtutea discursului său pro-rus, trebuie să fie critic faţă de Vest, mai ales față de NATO, care este o alianţă militară. Însă, fireşte că preşedintele nu vrea să renunţe la programele NATO, din urma cărora Moldova beneficiază aproape unilateral.

Articolul integral poate fi citit pe pagina sic.md. Sic! este un proiect al Agenţiei de presă IPN, realizat cu sprijinul Fundaţiei Soros-Moldova.