logo

Sic!: Cinci argumente false de la președintele Dodon în favoarea reformei fiscale


https://www.ipn.md/ro/sic-cinci-argumente-false-de-la-presedintele-dodon-in-favoarea-7978_1043493.html

Președintele Igor Dodon a anunțat promulgarea pachetului de legi privind amnistia fiscală și a capitalului. Autorii unui nou articol al proiectului Sic! menționează că șeful statului se dovedește a fi, din nou, un apărător fervent al celor mai dubioase reforme pediste. După sistemul mixt, președintele promulgă și apară o reformă cu beneficii îndoielnice și riscuri majore. Potrivit lor, argumentele sale sunt într-atât de șubrede încât dă impresia că vrea să ia asupra sa o parte din oprobriul public și să-i ajute pe democrați să care povara acestor reforme controversate, transmite IPN.

În articol se spune că decizia de a promulga pachetul de legi privind amnistia fiscală și a capitalului a rămas cumva în umbra refuzului său de promulga legea prin care se ceda ambasadei SUA terenul fostului Stadion Republic. Totuși, pentru cei îngrijorați, șeful statului a scris un mic eseu în care apără proiectul democraților, ba chiar îi critică pe aceștia că amnistia nu e suficientă. Argumentele sale însă, în opinia autorilor, sunt amestecate cu falsuri.

Potrivit autorilor articolului, „președintele să laudă că pediștii îi copiază amnistia din 2007-2008, care ar fi avut rezultate excelente precum o creștere economică de 7,8%, „record pentru Republica Moldova”. Adevărul e că Moldova a mai avut o creștere de 7,8% în 2002, iar recordul a fost, de fapt, în 2012, de 9,4%. Cât despre efectele concrete ale amnistiei din 2007-2008, autorii au scris și săptămâna trecută: deși ministrul economiei de atunci Igor Dodon promitea că vor fi legalizați cel puțin (!) un miliard de dolari”, au fost legalizate doar vreo 360 de milioane de lei, iar statul a încasat 18 milioane (cam $30 milioane și $1,5 milioane, respectiv, la cursul de atunci). Igor Dodon insistă până azi că încasările au fost de peste 100 de milioane, însă economistul Veaceslav Negruța spune că guvernul a dat atunci 100 de milioane unor întreprinderi de stat, care le-au întors apoi sub formă de legalizare pentru a umfla rezultatele reformei. În schimb, statul a anulat datorii și penalități de 4,3 miliarde de lei, deși inițial guvernul comunist promisese că bugetul va pierde în acest mod jumătate de atâta”.

„Lucrul probabil cel mai curios pe care îl scrie președintele e că guvernările pro-europene au „renunțat” la reforma economică din 2007 și revin la ea abia acum. „Nu e clar ce are în vedere șeful statului. Că amnistia ar trebui să fie continuă? Că toate datoriile și întârzierile la impozite se iartă cum se acumulează? Că oricine ar trebui să poată legaliza orice capital oricând? Cine ar mai plăti impozite atunci?”, se întreabă autorii în articol. Potrivit lor, de altfel, Igor Dodon uită că Moldova îi explica FMI-ului în memorandumul din 2007 că „amnistia fiscală va fi un eveniment care nu se va mai repeta”.

În articol se menționează că șeful statului mai scrie despre „exodul masiv al forței de muncă ca urmare a politicilor economice absolut ineficiente, promovate de guvernările AIE, precum și de actuala guvernare” și despre faptul că „natalitatea scade în progresie geometrică”. Potrivit autorilor, „ideea pe care o împinge Igor Dodon e că lumea dispare din Moldova fiindcă pro-europenii n-au „continuat” amnistia sa din 2007-2008”.

Șeful statului se concentrează pe reforma fiscală și dedică doar două paragrafe legalizării capitalurilor, care e, de fapt, ținta principală a criticilor opoziției, societății civile, SUA, FMI, UE etc. Potrivit autorilor, el admite diplomatic că împărtășește „totalmente îngrijorările sincere ale cetățenilor țării, dar și ale multor dintre prietenii noștri externi” și că „această inițiativă este lansată extrem de nereușit pe fundalul fraudei bancare”, ba chiar dă din deget guvernării că încă nu a investigat această fraudă.

În articol se mai spune că Igor Dodon îi promite apoi cititorului său că a analizat minuțios legea și că aceste îngrijorări sunt nefondate: în lege scrie clar că legalizarea nu se referă la alte bunuri infracționale decât la cele obținute prin evaziune fiscală. Practic, președintele își exprimă încrederea că procuratura, CNA și restul vor fi super-vigilenți și mega-independenți, și vor verifica toate aceste bunuri să nu fie prea murdare. „Pe scurt, Igor Dodon admite că investigația privind furtul miliardului nu se mișcă, însă asta nu-l împiedică să aibă multă încredere în aceiași judecători și procurori care tărăgănează investigația”.

„Totodată, decât legalizarea capitalurilor, președintele preferă să discute pe larg despre amnistia și stimularea fiscală. Totuși, fostul ministru al economiei evită să prezinte cifre și calcule care să arate cum vor beneficia oamenii de pe urma reformei”, spun autorii articolului. Potrivit lor, președintele Igor Dodon se dovedește a fi, din nou, un apărător fervent al celor mai dubioase reforme pediste. „Misiune îndeplinită, putem spune. În multicolorul său penaj ideologic de socialist naționalist creștin-ortodox, Igor Dodon mai adaugă acum niște liberalism economic în favoarea marilor burghezi”, se spune în articol.

Articolul integral poate fi citit aici.