Şi Republica Moldova va avea o Capitală a Tineretului
https://www.ipn.md/ro/si-republica-moldova-va-avea-o-capitala-a-tineretului-7967_985796.html
Republica Moldova va avea în 2011 o Capitală a Tineretului. Aceasta va fi reprezentată de un oraş sau o localitate rurală, unde se vor desfăşura mai multe activităţi cu participarea tinerilor. Detalii despre concursul „Capitala Tineretului” au fost oferite la o conferinţă de presă la Info-Prim Neo.
Proiectul este iniţiativa Consiliului Naţional al Tinerilor din Republica Moldova şi Ministerului Educaţiei, în parteneriat cu Organizaţia Naţiunilor Unite.
„Prin realizarea acestui proiect ne dorim încadrarea tinerilor în diferite activităţi, stimularea acestora în procesul de luare a deciziilor, promovarea şi dezvoltarea politicilor de tineret, dar şi informarea tinerilor despre posibilităţile de dezvoltare şi creare a parteneriatelor regionale în domeniul politicilor de tineret”, a declarat Eduard Mihălaş, membru de Birou al Consiliului Naţional al Tinerilor.
La concursul pentru titlul Capitala Tineretului se pot înscrie localităţile cu un buget suficient pentru realizarea multiplelor activităţi cu participarea tinerilor, dar şi cu o infrastructură adecvată şi suficiente resurse umane pentru a fi deschise spre colaborare. Municipiile Chişinău şi Bălţi nu sunt eligibile.
„Considerăm că tinerii sunt o resursă importantă pentru schimbarea societăţii. Iată de ce ne dorim ca tinerii, în special din localităţile rurale, să fie mai responsabili, fiind încadraţi în cât mai multe activităţi”, a declarat reprezentantul adjunct al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) în Republica Moldova, Boris Gâlcă.
Localitatea care va obţine titlul de Capitala Tineretului va fi selectată de o comisie formată din reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, UNFPA, dar şi lideri ai organizaţiilor non-guvernamentale de tineret.
Ministrul tineretului şi sportului, Ion Cebanu, a declarat că prin această iniţiativă se doreşte promovarea tinerilor. Titlul de Capitală a Tineretului va contribui la o perspectivă ulterioară a localităţii câştigătoare.
Activităţile din Capitala Tineretului vor fi axate pe stimularea proceselor şi mecanismelor de luare a deciziilor, dar şi pe promovarea oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională.
Concursul Capitala Tineretului este o noutate pentru Republica Moldova, fiind preluată din experienţa Forumului European de Tineret. Această iniţiativă face parte din setul de acţiuni planificate în cadrul Anului Internaţional al Tineretului.
Data limită de depunere a dosarelor la concurs este 5 noiembrie anul curent.