Şi-a omorât mama cu un ciocan şi i-a lăsat cadavrul să putrezească în casă
https://www.ipn.md/ro/si-a-omorat-mama-cu-un-ciocan-si-i-a-lasat-cadavrul-sa-putrezeasca-in-casa-7967_987451.html
Un bărbat de 51 de ani şi-a omorât mama cu un ciocan. Cadavrul femeii de 73 de ani a fost găsit într-un apartament în sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit Comisariatului General de Poliţie, suspectul şi-a recunoscut vina, transmite Info-Prim Neo.
Bătrâna locuia în apartament cu fiul şi nora, care în ziua tragediei nu a fost acasă. Seara, pe 25 decembrie, între mamă şi fiu s-a iscat un conflict. Bărbatul a luat un ciocan şi i-a aplicat femeii mai multe lovituri în regiunea capului, apoi cu un cuţit a înjunghiat-o în inimă. Bătrâna a murit pe loc.
La poliţie a sunat nora bătrânei omorâte. Aceasta era internată într-un spital din capitală. Pe 27 decembrie, când a venit acasă, şi-a găsit soacra moartă.
Bărbatul este acum în arestul poliţiei şi este cercetat penal pentru omor. Dacă va fi găsit vinovat, riscă puşcărie de la 8 până la 15 ani.