Şi-a omorât concubina în faţa copilului
https://www.ipn.md/ro/si-a-omorat-concubina-in-fata-copilului-7967_988310.html
Un bărbat şi-a omorât concubina în bătaie, chiar în faţa copilului acesteia, după care a încercat să-şi pună capăt zilelor.
Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că incidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orelor 03.00, în comuna Truşeni. Între concubini s-a iscat o ceartă în urma căreia bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a început să o bată pe femeie. Martorul scandalului a fost fetiţa femeii, în vârstă de 11 ani.
Suspectul i-a aplicat victimei mai multe lovituri puternice în regiunea capului. În consecinţă, femeia de 30 de ani a murit. Când a văzut-o fără suflare bărbatul a încercat să-şi pună capăt zilelor şi s-a înjunghiat cu un cuţit în regiunea toracelui. Acum este în stare gravă la Centrul de Medicină Urgentă.
Dacă va supravieţui va fi cercetat penal.