logo

Sheriff Tiraspol s-a calificat în grupele Ligii Europa


https://www.ipn.md/ro/sheriff-tiraspol-s-a-calificat-in-grupele-ligii-europa-7979_1099155.html

Sheriff Tiraspol s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa. Campioana Republicii Moldova a repetat performanța de anul trecut după ce a învins-o pe Ki Klaksvik din Insulele Feroe în manșa secundă a play-off-ului competiției, transmite IPN.

După ce în meciul tur cele două formații au remizat, scor 1-1, Sheriff s-a impus pe teren propriu cu 2-1. Gazdele au deschis scorul în minutul 16 din penalty prin Henrique Luvannor. Feroezii au egalat în minutul 34 prin Luc Kassi. Sheriff și-a adjudecat victoria în minutul 74, când a punctat Armel Zohouri.

Echipa antrenată de italianul Roberto Bordin își va afla adversarii din faza grupelor Ligii Europa astăzi după amiază.