Sheriff este tot mai aproape de cel de-al 13-lea titlu. Echipa tiraspoleană a trecut lejer de Milsami, scor 2-0, şi ar putea deveni campioană deja în această etapă. Aceasta se va întâmpla dacă FC Tiraspol pierde sâmbătă, 26 aprilie, în faţa lui FC Costuleni, transmite IPN.
Golurile „viespilor” în partida cu Milsami au fost înscrise de Potiguar (minutul 25) şi Cadu (57). „Cred că meciul a plăcut spectatorilor. Adversarul a jucat defensiv, dar noi am încercat să fim creativi, iar acest lucru mă bucură”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul Sheriff-ului, Veaceslav Rusnac.
„Am avut mai mulţi jucători indisponibili. Am pierdut în faţa unei echipe de nivel european”, a spus tehnicianul echipei Milsami, Gheorghi Iarţev. Sheriff şi Milsami se vor întâlni şi în semifinalele Cupei Moldovei, pe 7 mai, la Orhei.
Într-o altă partidă a rundei a 29-a, Speranţa a învins în mod surprinzător Dinamo-Auto cu 1-0. Singurul gol a fost marcat de Semcov, în minutul 30. Derby-ul etapei se va disputa la Speia, acolo unde Dacia va întâlni Veris.