Sheriff s-a desprins la 10 puncte de Milsami după ce a învins-o la Orhei, cu 2-1, în cadrul etapei a 11-a din Divizia Națională, transmite IPN.
Benjamin Balima a pasat la cele două goluri marcate de Iurii Kendysh și Maxim Cojocaru. Ion Ibrian a stabilit scorul final în minutul 76. „Am înscris două goluri, dar apoi am avut momente de panică. Bine că am luat trei puncte, dar nu trebuie să comitem astfel de greșeli”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Sheriff, Zoran Zekic. „Primul gol nu a fost, iar al doilea s-a marcat din offside. Arbitrii s-au bătut joc de noi”, a spus tehnicianul lui Milsami, Veaceslav Rusnac.
Nemulțumiți de arbitraj au rămas și cei de la Petrocub. Echipa antrenată de Lilian Popescu a cerut penalty în partida cu Sfântul Gheorghe la pătrunderea lui Gulceac. Asta după ce au rămas în zece oameni, camerunezul Melachio fiind eliminat. Sfântul Gheorghe a dat lovitura pe final prin Alexandru Suvorov, care a transformat impecabil o lovitură liberă.
În celelalte două partide ale etapei a 11-a s-au înregistrat rezultatele: Codru - Speranța 1-3 și Dinamo-Auto - Zimbru 0-0. În clasament, Sheriff are 5 puncte avans față de Sfântul Gheorghe și cu 8 puncte mai mult ca Speranța.