logo

Sesizarea PDM la CC trebuie analizată din punct de vedere politic, opinii


https://www.ipn.md/ro/sesizarea-pdm-la-cc-trebuie-analizata-din-punct-de-vedere-politic-opinii-7965_1047360.html

Sesizarea democratului Sergiu Sîrbu depusă la Curtea Constituțională prin care se solicită interpretarea mai multor articole din Constituție în contextul „riscului de creare a unui vid de putere”, trebuie analizată mai mult din punct de vedere politic decât juridic. Aceasta ar putea fi un instrument de a exercita presiune asupra partidelor care au acces în Parlament din perspectiva formării coaliției de guvernământ. Opinii în acest sens au expus participanții emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV, transmite IPN.

Expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț este de părere că prin această sesizare PDM a dat dovadă de agramație constituțională, „deoarece prin întrebările care s-au formulat se lovește în parlamentarism și democrație. Aceasta este mai mult o sperietoare din punct de vedere politic ca să se ajungă la un numitor comun în formarea viitoarei coaliții”, a spus el.

Comentatorul politic Igor Volnițchi consideră că PDM are capacitatea de a forma un guvern chiar și în situația actuală a rezultatelor alegerilor. „Au transmis un mesaj încercând să exercite o ușoară presiune și, eu mă aștept și la o altă sesizare din partea PDM. Spre exemplu: „Onorată Curte, ce se întâmplă, dacă avem validate mandatele a 90 de deputați, dar nu a 101? Care e majoritatea în acest caz? În acest caz, rămâne la discreția Curții să se expună, actuala și alte eventuale sesizări trebuie analizate din punct de vedere politic”, susține Igor Volnițchi

Analistul politic Corneliu Ciurea susține că prin sesizarea la Curtea Constituțională, PDM pune în șah socialiștii, precum și pe alții care se gândesc la alegeri anticipate. „Nu știu în ce măsură asta apropie deznodământul și crearea alianței pentru că pentru mine factorul politic înseamnă mult pentru că dacă Vladimir Putin (n.r președintele Rusiei) îi va spune lui Igor Dodon să stea ferm pe baricade, atunci va fi greu de creat alianțeie”, afirmă comentatorul.

Juristul Pavel Midrigan consideră că toți se gândesc la pericolul alegerilor anticipate. „Pentru ACUM nu e mare pericol. Ei nu exclud că o să obțină și mai multe voturi, dacă vor consolida toate forțele în jurul lor. Iată Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor trebuie bine să se gândească: ori încep a ceda și a se apropia, ori se duc la alegeri anticipate care ar putea să creeze aceeași situație care este acum”, este de părere juristul.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită interpretarea mai multor articole din Constituție. Autorul sesizării cere magistraților să se expună dacă poate un Guvern în exercițiu, în cazul instituirii unui vid de putere legislativă, să emită acte normative, inclusiv în domeniul de reglementare a legilor ordinare și organice, pentru a asigura continuitatea puterii, asigurarea securității economice și financiare, asigurarea securității naționale și capacității de apărare a țării.