logo

Sesiunea de vară a APCE va avea loc săptămâna viitoare


https://www.ipn.md/ro/sesiunea-de-vara-a-apce-va-avea-loc-saptamana-viitoare-7965_960015.html

Dezbaterile privind presupusele instituţii de detenţii secrete şi transferurile ilegale interstatale din Europa, precum şi balanţa dintre libertatea de expresie şi respectul pentru convingerile religioase – sunt cele mai principale teme de discuţie propuse pe agenda sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care va avea loc la Strasbourg, în perioada 26-30 iunie. Potrivit site-ului CE, în cadrul sesiunii vor mai avea loc dezbateri privind consecinţele referendumului din Muntenegu şi reforma constituţională din Bosnia şi Herţegovina. Alte subiecte vor ţine de abolirea pedepsei cu moartea, drepturile omului în cazul migranţilor ilegali, violenţa casnică împotriva femeilor etc. Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şu Dezvoltare, Jean Lemierre, va prezenta raportul anual privind contribuţia băncii la dezvoltarea economică în centrul şi estul Europei. Senatorul român Ilie Ilaşcu, ex-deţinut politic al regimului nerecunoscut de la Tiraspol, a anunţat acum o săptămână că va solicita APCE să retragă Rusiei calitatea de preşedinte al Comitetului de Miniştri al CoE, pe care o deţine din mai curent, precum şi suspendarea dreptului de vot al Federaţiei Ruse. Ilaşcu a spus că va cere acest lucru pe motiv că Federaţia Rusă nu se conformează deciziei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) privind eliberarea celor 2 deţinuţi politici care se mai află întemniţaţi în stânga Nistrului – Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa.