Serviciile municipale au început să evacueze arborii prăbuşiţi în zona de odihnă de la Vadul lui Vodă
https://www.ipn.md/ro/serviciile-municipale-au-inceput-sa-evacueze-arborii-prabusiti-in-zona-7967_970885.html
Echipele Asociaţiei de gospodărire Spaţii Verzi încep evacuarea arborilor din zona de odihnă de la Vadul lui Vodă. Prioritar vor fi transportaţi copacii de pe carosabil, care blochează accesul către zona de odihnă, a comunicat luni, 4 august, în şedinţa operativă de la Primărie Eliferie Haruţa, directorul întreprinderii.
Şeful adjunct al Departamentului Situaţii Excepţionale, Anatol Croitor, a declarat că, deşi apa a început să se retragă, drumurile către Vadul lui Vodă rămân în continuare închise. În zona de odihnă au fost inundate 77 de staţiuni din cele 86. „Zona de odihnă va fi deschisă doar după ce vor fi efectuate reparaţiile de rigoare şi va fi dezinfectat teritoriul”, a menţionat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Primarul de Vadul lui Vodă, Iurie Onofriiciuc, a anunţat că până în prezent pagubele din zona afectată de inundaţii nu au fost estimate.
În altă ordine de idei, Eliferie Haruţa a anunţat că pe parcursul săptămânii curente vor fi finalizate şi lucrările de amenajare a elementelor de joacă de pe plajele lacurilor din Chişinău: „La Izvor”, „Valea Trandafirilor” şi bazinul acvatic de la Râşcani. Potrivit lui, terenul de joacă din parcul La Izvor va fi împrejmuit cu un gard format din buturugi, deoarece în imediata apropiere se află drumul. Astfel că cei mici sunt expuşi pericolului de a nimeri în plină stradă.
La 23 mai CMC a alocat 1,29 mln lei pentru amenajarea celor trei zone de odihnă din capitală.