logo

Servicii calitative mai rapid şi mai aproape de casă, obiectiv de descentralizare


https://www.ipn.md/ro/servicii-calitative-mai-rapid-si-mai-aproape-de-casa-obiectiv-de-descentralizare-7967_985371.html

Descentralizarea le va permite cetăţenilor să obţină mai rapid şi mai aproape de casă servicii calitative prestate de administraţia publică locală, susţine Veaceslav Bulat, expert al Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată, transmite Info-Prim Neo. Veaceslav Bulat a declarat în cadrul emisiunii „Rostul zilei” la postul de radio „Vocea Basarabiei” că există două proiecte de legi privind descentralizarea puterii locale – unul semnat de 4 deputaţi şi altul al experţilor PNUD. După o analiză a proiectului deputaţilor au fost făcute un şir de propuneri, care se regăsesc şi în cel de-al doilea proiect. Acestea vizează inclusiv o pondere mai mare a Consiliului municipal Chişinău (CMC) şi a comisiilor de specialitate, care urmează să monitorizeze situaţia în toate domeniile vieţii publice. Un alt moment, potrivit lui Veaceslav Bulat, este delimitarea activităţilor CMC şi Primăriei. În opinia expertului, CMC pierde foarte mult timp cu examinarea unor chestiuni minore, care trebuie transmise executivului în persoana Primăriei, iar aleşii locali trebuie să se ocupe de strategii. Un alt element al proiectului este determinarea statutului preturilor din sectoare. „În proiect nu există loc pentru consilii de sector şi preturi de sector, cum este stipulat în Legea privind statutul municipiului Chişinău din 2006, care urma să fie implementată după alegerile din 2011. Crearea acestora va prejudicia bugetul municipal doar în primul an de implementare cu 30 milioane de lei”, a declarat Veaceslav Bulat. Potrivit expertului, crearea administraţiilor de sectoare va duce la discuţii în contradictoriu, la debalansarea veniturilor sectoarelor, la imposibilitatea împărţirii la 5 (5 sectoare) a sistemelor de apă, canalizare, termoficare, gaze etc. Expertul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată, Veaceslav Bulat, a mai spus că se prevede păstrarea preturilor cu clarificarea rolului şi competenţelor pe care le au. În perspectivă acestea vor fi transformate în Ghişee Unice. Este posibil ca numărul acestora să se mărească. O autonomie locală înseamnă venituri locale proprii, granturi pentru investiţii, finanţări după reguli transparente şi criterii obiective, a subliniat Bulat. La aceeaşi emisiune, consilierul municipal Emil Guţu a menţionat că, înainte de a da undă verde proiectului, acesta trebuie consultat cu locuitorii capitalei, care vor beneficia de efectele descentralizării. Alesul local vede în acest proces apropierea cetăţeanului de locul de prestare a serviciilor. „Oamenilor le este indiferent care primar sau pretor le va soluţiona problemele, ei au nevoie de servicii calitative”, a menţionat Emil Guţu. Consilierul este sigur că trebuie divizată puterea între Primărie şi CMC şi că sunt necesare dezbateri publice privind implementarea acestui proiect. Pretorul sectorului Râşcani, Mihail Cârlig, la fel invitat la dezbateri, crede că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în municipiul Chişinău a fost o luptă deschisă între guvernarea comunistă şi primarul general, Dorin Chirtoacă, care a venit cu viziuni noi şi este exponent al unei noi generaţii. „Puterea a fost centralizată într-o singură mână. Primarul a fost acuzat de orice, deşi funcţiile lui nu se rezumă la cele ale unui sanitar de oraş”, a menţionat pretorul. Mihail Cârlig susţine proiectul de descentralizare, afirmând că în urma lui vor avea de câştigat locuitorii capitalei. „CMC trebuie să ştie ce să facă, iar Primăria cum să facă”, a conchis funcţionarul. Conform experţilor, la finalul perioadei de implementare a Strategiei de descentralizare, Republica Moldova va avea o administraţie locală care va funcţiona democratic şi autonom, care va avea capacitate şi resurse să furnizeze servicii publice conform necesităţilor şi preferinţelor beneficiarilor. Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) susţine Guvernul Republicii Moldova în procesul de dezvoltare a cadrului politic, sistemului administrativ şi procedurilor de delegare a competenţelor către administraţiile publice locale, descentralizare şi promovarea rolului APL în luarea deciziilor. Programul este implementat de PNUD Moldova în comun cu UNIFEM, cu o contribuţie financiară importantă din partea Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.