Volumele de gaze naturale oferite de Gazprom Republicii Moldova pot fi folosite doar de malul drept al Nistrului, care achită integral costul gazului. O spune expertul în domeniul energetic Sergiu Tofilat, potrivit căruia Chișinăul ar putea pune presiune pe Moscova să ne ofere volume suplimentare, în caz contrar cetățenii din regiunea transnistreană ar îngheța în case. Potrivit expertului, responsabilitatea pentru situația oamenilor din regiunea separatistă o poartă Kremlinul, care susține un regim neconstituțional, notează IPN.
De la începutul lunii octombrie, din cele 8,06 milioane de metri cubi pe zi (pentru ambele maluri) prevăzute în contract, Gazprom oferă Republicii Moldova doar 5,7 milioane de metri cubi pe zi. Ceea ce înseamnă o reducere a livrărilor cu 30%. Expertul în domeniul energetic Sergiu Tofilat spune că situația ar putea deveni cu adevărat critică în lunile de iarnă când va crește substanțial consumul de gaz.
„Aceste 5,7 milioane metri cubi pe care le primim zilnic pentru perioada caldă a lunii octombrie, încă ne ajung, atât malului stâng, cât și malului drept. În noiembrie vor acoperi mai puțin, dar cel mai grav va fi în perioada ianuarie-februarie. În perioada rece avem nevoie pe zi de 13 milioane de metri cubi. Vladimir Putin încearcă să paseze responsabilitatea pe autoritățile de la noi, să ne dea 5,7 milioane de metri cubi pe zi, care trebuie împărțite între malul drept și malul stâng. Rusia încearcă să crească toate costurile pentru actuala guvernare și s-o forțeze să comită greșeli”, a spus Sergiu Tofilat în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit expertului, volumele reduse pe care le oferă Gazprom Republicii Moldova ar trebui repartizate doar malului drept al Nistrului, care achită un tarif de 29,26 lei pentru un metru cub de gaz, spre deosebire de stânga Nistrului care achită un tarif de 1,28 lei pentru un metru cub.
„Aceste 5,7 milioane de metri cubi pe care le primim zilnic ne ajung să asigurăm malul drept. Malul drept plătește pentru gaz, malul stâng nu plătește. Mesajul trebuie să fie următorul: „domnul Putin, gazul livrat noi îl oferim cetățenilor de pe malul drept, pentru că ei plătesc. Dacă vreți să finanțați regimul neconstituțional de la Tiraspol, dați cantități suplimentare, dacă nu, asumați-vă faptul că ei rămân să înghețe”. Rămâne pe responsabilitatea lui Putin ce se va întâmpla în stânga Nistrului”, a explicat expertul.
Anterior, președintele Maia Sandu a anunțat că în eventualitatea în care Gazprom va sista complet livrările de gaze naturale, regiunea transnistreană va fi aprovizionată cu gaz procurat de pe piața europeană, pentru care va trebui să achite un tarif similar celui achitat de cetățenii din dreapta Nistrului.