Expertul Comunității WatchDog.md, Sergiu Tofilat, care este și membru în Consiliul de Observatori Moldovagaz, are suspiciuni privind corectitudinea desfășurării licitațiilor de către filialele Moldovagaz. Mai exact, în urma unei monitorizări, acesta a constatat favoriți printre companiile câștigătoare, modificări ale planurilor de achiziții, dar și condiții de desfășurare a licitațiilor care creează impedimente aplicanților.
Într-o conferință de presă la IPN, Sergiu Tofilat a remarcat că, spre exemplu, în ceea ce privește licitațiile la Chișinău-Gaz a constatat că o companie cu trei angajați în ultimii ani a câștigat 21 de licitații, în sumă totală de peste 34 de milioane de lei. În mai mute cazuri, compania propunea cel mai mare preț, dar chiar și așa câștiga, dar ceilalți participanți la licitație erau descalificați. Când a studiat documentele depuse de această companie la licitație, a găsit conexiuni cu unele firme care câștigau licitațiile la Calea Ferată.
Sergiu Tofilat mai spune că mai multe filiale de la Moldovagaz au schimbat planurile de achiziție, unde este indicat ce licitații și în ce perioadă vor fi organizate. Astfel, cel puțin trei filiale și-au modificat planul de achiziții. Este vorba despre: Chișinău-Gaz, Ialoveni-Gaz și Bălți-Gaz.
Sergiu Tofilat a mai spus că termenul de organizare a licitațiilor a fost redus de la 10 la 2 zile lucrătoare. În aceste condiții, agenții economici nu prea reușesc să depună oferte. La fel, a fost introdusă o condiție suplimentară, și anume prezentarea unui certificat de vizită pe teren. Ca rezultat, sunt mai puține oferte la licitație și se creează condiții de favoritism. „Acest lucru trebuie analizat inclusiv prin prisma ajustării cadrului legal. Acest lucru îl discutăm și cu ministerul”, a declarat Sergiu Tofilat.
Expertul consideră că trebuie de revizuit în ce mod Moldovagaz, companie-mamă, controlează ce se întâmplă în filiale. Dacă nu există reguli, ele trebuie elaborate, dar dacă sunt și nu sunt respectate, apare întrebarea ce caută oamenii care sunt în funcții.
Sergiu Tofilat a declarat că a informat despre cele descoperite APP, Serviciul de Informații și Securitate, a discutat cu ANRE și Ministerul Energiei. Expertul a mai spus că va solicita ministerului să organizeze o ședință închisă pentru a discuta problemele antreprenorilor și a vedea cum poate fi îmbunătățită situația.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.