Conducerea echipei Sfântul Gheorghe a decis să schimbe antrenorul după cele trei înfrângeri din startul campionatului. Constantin Arbănaș a fost înlocuit cu Sergiu Secu, transmite IPN.
„Moralul echipei nu este prea bun. Ne așteaptă un meci greu pe terenul lui Dinamo-Auto. Trebuie să obținem victorie”, a declarat pentru site-ul oficial al echipei tehnicianul Sergiu Secu. Antrenorul de 44 de ani va fi ajutat de un alt fost internațional, Sergiu Epureanu.
În cariera sa, Sergiu Secu a mai antrenat echipele CSCA, Rapid și Academia. În calitate de jucător, el a câștigat de două ori Cupa Moldovei, cu Tiligul Tiraspol.