Vicepremierul, ministrul finanțelor, Sergiu Pușcuța, anunță că în prezent Republica Moldova deja este eligibilă pentru a primi tranșa a doua de asistență financiară din partea Uniunii Europene. Ministrul susține că Moldova a îndeplinit toate condițiile care se regăseau în angajamentele asumate pentru a primi tranșa a doua. Totodată, Sergiu Pușcuța nu a menționat când anume ar putea intra acești bani în țară, transmite IPN.
„Dintre angajamentele pe care și le-a asumat Republica Moldova pentru finanțarea primei tranșe un angajament este în curs de realizare, el urmează să fie realizat în următoarele 1-2 săptămâni. Proiectul de lege este pregătit și urmează să fie prezentat în Guvern. În ceea ce ține de tranșa a doua a asistenței macrofinanciare, la ziua de astăzi noi putem să afirmăm cu certitudine că toate condițiile care au fost expuse în acele angajamente reciproce au fost realizate de partea moldovenească și dacă e, în viziunea noastră, să trecem pe buchea acelor angajamente, la ziua de astăzi Republica Moldova deja este eligibilă pentru a primi tranșa a doua de asistență macrofinanciară”, a declarat vicepremierul în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul TVR Moldova.
Potrivit lui, săptămâna curentă în Republica Moldova este așteptată o misiune a Uniunii Europene, care vine să discute despre ce s-a realizat și ce urmează să mai fie realizat pentru a primi asistența macrofinanciară. „Este vorba de tranșa a doua și tranșa a treia, care oricum este pe ordinea de zi”, a explicat Sergiu Pușcuța.
Totodată, ministrul a menționat că pentru a primi tranșa a doua de asistență macrofinanciară din partea UE există un acord cu Fondul Monetar Internațional în calitate condiție adiacentă care este valabil în prezent și care se încheie pe 20 martie. Eventual, pentru tranșa a treia va fi nevoie de un nou acord al Republicii Moldova cu FMI.
Următorul proces de negociere a unui nou program de cooperare cu FMI durează cel puțin patru luni, posibil și jumătate de an. „Eu pot să presupun că încheierea unui nou acord de cooperare cu FMI ar putea să fie ca o condiție, ca un angajament pentru Republica Moldova pentru a obține tranșa a treia din asistența macrofinanciară cu UE. Or, la ziua de astăzi, pentru tranșa a doua condițiile sunt executate”, a afirmat ministrul.
Totuși, Sergiu Pușcuță susține că mai există o condiționalitate, așa-numita condiționalitate politică, care nu se măsoară în legi adoptate sau cifre concrete, dar se evaluează într-un mod necunoscut. „Eu presupun că această delegație, această misiune pe care o avem venită în Republica Moldova pe tematica asistenței macrofinanciare, cred că va fi preocupată și de acest aspect”, a continuat ministrul.