logo

Sergiu Ostaf: Partidul lui Leancă are şanse să acceadă în viitorul Parlament


https://www.ipn.md/ro/sergiu-ostaf-partidul-lui-leanca-are-sanse-sa-acceada-in-viitorul-parlament-7978_1019102.html

Partidul pe care îl organizează acum fostul premier Iurie Leancă are şanse reale să ajungă în viitorul Parlament câştigând nu mai puţin de 15-20 la sută din sufragii, în condiţiile când încă nu are o strategie de lucru cu electoratul şi obiective ţintă în teritoriu. Declaraţia a fost făcută de către directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice pentru Drepturile Omului (CReDO), în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziunea „Realitatea TV”, transmite IPN.

Potrivit directorului CReDO, există mai multe elemente care îl deosebesc esenţial pe fostul premier de ceilalţi politicieni „În primul rând, Iurie Leancă s-a detaşat de ceilalţi politicieni. Al doilea element care îl defineşte pe Iurie Leancă de alţi actori de pe scena politică este imaginea de integritate, în pofida faptului că există semne de întrebare privind implicarea acestuia în cazul BEM şi concesionării Aeroportului. Un al treilea element este mesajul său către cetăţeni şi ultimul element, unul deosebit de important, este încrederea pe care o au partenerii europeni în Leancă”, a spus Ostaf.

Totodată, Sergiu Ostaf constată şi unele puncte slabe ale lui Leancă. „Aspectul ce ţine de gestionarea unei formaţiuni politice şi de obiectivele de a atinge anumite ţinte reprezintă punctele lui slabe. Cred că la acest capitol Iurie Leancă are de învăţat de la Vlad Filat şi Vladimir Plahotniuc. Dacă Iurie Leancă va reuşi să înveţe aceste lecţii, atunci partidul său ar putea să câştige la viitorul scrutin parlamentar până la 40 la sută din voturi”, a adăugat expertul.

Sergiu Ostaf a opinat că nu există temeiuri pentru politicienii de la guvernare ca să fie deranjaţi de noul proiect politic al fostului premier. „Nu înţeleg de ce unii politicieni se agită că Iurie Leancă îşi face partid. Este cunoscut faptul că există un lot de circa 200 de mii de alegători care nu doresc categoric să voteze pentru niciun partid. Este un electorat pierdut pentru actuala clasă politică, care trebuie valorificat. Şi mai bine să fie valorificat de către un partid democrat pro-european, decât unul de extremă stânga”, a declarat directorul CREDO.