logo

Sergiu Odainic și Maxim Lebedinschi, despre turul doi al alegerilor din afara țării


https://www.ipn.md/ro/sergiu-odainic-si-maxim-lebedinschi-despre-turul-doi-al-8008_1077433.html

Numărul secțiilor de votare de peste hotare în turul II al alegerilor prezidențiale va rămâne neschimbat. Șeful Direcției Afaceri Consulare al MAEIE, Sergiu Odainic, admite că există riscuri în contextul pandemiei de COVID-19, însă autoritățile lucrează în prezent intens pentru ca toate secțiile de votare care au fost agreate de către Comisia Electorală Centrală să fie deschise conform listei aprobate anterior.

„Cunoaștem și monitorizăm foarte strict și riguros situația din țările europene, în special în Italia, unde s-a decretat stare de urgență deosebită. Țara va fi împărțită în regiuni după un cod de culori, dar vom avea certitudine că cetățenii vor putea vota pentru că avem cele mai multe secții din toate țările lumii, avem 30 de secție în care oamenii mai mult sau mai puțin vor avea acces”, a declarant Sergiu Odainic în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Întrebat de ce CEC nu acceptă majorarea secțiilor de vot peste hotarele țării, secretarul Comisiei Maxim Lebedinschi susține că aceste propuneri sunt populiste și contravin Codului Electoral.

„De ce partidele parlamentare nu spun un lucru, că la ziua de astăzi, Codul Electoral al Republicii Moldova care este lege nu simplă, dar organică, stabilește că secțiile de votare se deschid cu 35 de zile până la ziua alegerilor, organele electorale, birourile electorale se deschid cu 25 de zile până la ziua alegerilor. De ce nu au făcut modificări?”, a întrebat Maxim Lebedinschi.

Cei doi funcționari susțin că deschiderea secțiilor de vot peste hotare reprezintă o adevărată provocare, în sensul în care alte state, mult mai mari ca Moldova, nu au reușit acest lucru.

„Polonia, membră UE, membră NATO, nu a putut să deschidă secții de votare în Italia, Franța, Spania, Marea Britanie, SUA, Canada. Noi, cei care suntem un stat micuț, care nu prezintă așa mare interes, am putut să realizăm mai multe decât un stat membru NATO și membru UE”, a adăugat Lebedinschi.

Secretarul CEC a menționat că instituția pe care o reprezintă a depus toate eforturile pentru a remedia probleme întâlnite în turul I. Chiar și așa, lucrurile rămân imprevizibile în contextul în care mulți cetățenii nu își declară plecările peste hotare. Astfel, Maxim Lebedinschi susține că din momentul în care moldovenii plecați în afara țării nu informează statul printr-o simplă înregistrare prealabilă pe site-ul CEC, desfășurarea procesului de vot în ziua alegerilor devine incertă.

„Avem în jur de 130 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care au votat peste hotarele țării, care până în ziua de astăzi nu adus la cunoștința statului faptul că ei locuiesc peste hotare le țării. Cum statul Republica Moldova poate să-și gestioneze sau să ghicească faptul că cineva se află peste hotare dacă nu aduc la cunoștința statului?”.

Sergiu Odainic a precizat că ambasadele Republicii Moldova depun eforturi semnificative pentru a asigura dreptul la vot al cetățenilor aflați în afara țării. „Nu toate statele au izbutit să obțină o asemenea performanță. Noi, o tară mică, am izbutit să avem secții de voatre în Germania, care este o tară foarte restrictivă. Marea Britanie, Franța, Italia, unde se atestă un lockdown, ne permit”.

Duminică, 1 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a anunțat despre aglomerații la secțiile de votare organizate în mai multe țări.

Pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, au fost constituite 2 143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare au fost constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării.