Sergiu Mocanu rămâne în arest până la 12 iunie
https://www.ipn.md/ro/sergiu-mocanu-ramane-in-arest-pana-la-12-iunie-7965_975873.html
Politicianul Sergiu Mocanu rămâne în arest până la 12 iunie. Curtea de Apel Chişinău a respins marţi, 2 iunie, recursul avocatului Ion Dron de anulare a deciziei Judecătoriei sectorului Buiucani prin care mandatul de arest pe numele lui Mocanu a fost prelungit cu încă 15 zile, până la 12 iunie.
„A fost respins demersul apărării, fiind menţinută încheierea privind ţinerea în arest a lui Sergiu Mocanu până la 12 iunie”, a declarat pentru Info-Prim Neo Ion Dron.
Sergiu Mocanu, care este învinuit că ar fi organizatorul şi conducătorul protestelor din centrul capitalei din 7 aprilie, se află la penitenciarul numărul 13 din Chişinău. La 8 aprilie curent, în jur de ora 10.30, a fost ridicat cu forţa din stradă de către zece persoane în civil, care nu s-au legitimat, dar au spus că sunt poliţişti. Câteva ore după aceasta, a fost arestat preventiv pentru 72 de ore la Departamentul Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne. Ulterior mandatul de arest i s-a prelungit.