logo

Sergiu Litvinenco: Mi-aș fi dorit ca procesul de pre-vetting să meargă mai repede


https://www.ipn.md/ro/sergiu-litvinenco-mi-as-fi-dorit-ca-procesul-de-7965_1094851.html

Ministrul Justiției spune că procesul de evaluare a integrității și profesionalismului candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) decurge mai lent decât au anticipat autoritățile. Potrivit ministrului, membrii comisiei de pre-vetting optează pentru corectitudinea procesului, nu pentru viteză, iar din acest motiv noua componență CSM va fi aprobată abia în luna martie, notează IPN.

Ministrul Justiției recunoaște că activitatea comisiei de pre-vetting are loc mai lent decât a fost stabilit în 2022, astfel fiind dat peste cap calendarul autorităților de curățare a sistemului.

„Toți cei care vor să devină membri în CSM și CSP și Colegiile acestora, urmează să treacă acest filtru de integritate. Mi-aș fi dorit ca acest proces să meargă mai repede, noi ni l-am planificat altfel în martie 2022, dar comisia de pre-vetting, care este independentă, a decis că este mai importantă calitatea, corectitudinea deciziilor decât viteza. Și într-adevăr, s-a întârziat față de calendarul propus. Dar este important ca deciziile comisiei să fie bazate pe o analiză vastă pentru că alegem un CSM cu un mandat de 6 ani. Timp de 6 ani membrii delegați în CSM vor trebui să facă curățenie în rândul judecătorilor”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului Litvinenco, la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie, va exista un nou Consiliu Superior al Magistraturii. De asemenea, noua componență a Consiliului Superior al Procurorilor va fi stabilită în luna iunie.

„Chiar și cu această întârziere, comisia de pre-vetting este pe ultima sută de metri în privința evaluării membrilor judecători din CSM. La sfârșitul acestei luni - începutul lunii viitoare trebuie să existe decizii pe absolut toți candidații. Asta înseamnă că în luna martie se va putea desfășura Adunarea Generală a Judecătorilor care va alege cine este delegat în CSM din rândul celor care au trecut evaluarea. Pe de altă parte, comisia de pre-vetting desfășoară evaluarea non-judecătorilor, adică reprezentanților societății civile care trebuie să fie votați în Parlament. Potrivit calendarului comisiei, evaluarea lor se va finaliza în luna martie. Imediat cum se adoptă deciziile comisiei, Parlamentul se poate întruni ca să-i aleagă pe membrii CSM din rândul non-judecătorilor”, a mai spus ministrul Justiției.

Comisia de pre-vetting, care examinează profesionalismul și integritatea candidaților la funcția de membru CSM și CSP, este creată din 3 membri numiți de fracțiunile parlamentare și 3 membri delegați de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.