logo

Sergiu Litvinenco: Dacă PSRM va insista pe formarea unei coaliții cu blocul ACUM, atunci e clar că vrea anticipate


https://www.ipn.md/ro/sergiu-litvinenco-daca-psrm-va-insista-pe-formarea-unei-coalitii-cu-blocul-acum--7965_1048262.html

Deputatul blocului ACUM Sergiu Litvinenco susține că dacă Partidul Socialiștilor va insista pe formarea unei coaliții cu blocul ACUM, atunci este clar că se orientează spre alegeri anticipate. O altă versiune ar fi că acest comportament ar duce PSRM spre o coaliție cu PDM. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.  

Parlamentarul a reiterat că blocul ACUM nu-și dorește vreo coaliție sau alianță cu PSRM. „Această alianță este de principiu imposibilă. Dacă Partidul Socialiștilor vrea să insiste în continuare în acest context, atunci este clar că PSRM dorește alegeri anticipate, dar anticipatele în actualele condiții este un cadou pentru Vladimir Plahotniuc și Partidul Democrat pentru că este clar că urmare a alegerilor anticipate cu sistemul electoral mixt, cu instituțiile conduse de exponenții oligarhiei vor aduce și mai multe mandate PDM”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Președintele Asociației „Voievod”, Nicolae Pascaru, susține că societatea trebuie „programată” pentru o alianță între PSRM și blocul ACUM. În opinia lui, de pe urma unei asemenea coaliții socialiștii au doar de câștigat. „Ar fi foarte bine să meargă în coaliție, dar să-și lase ambițiile politice și blocul ACUM să meargă la aceste tratative pentru că este imposibil după alegeri anticipate să te înțeleagă electoratul tău”, a afirmat Nicolae Pascaru.

Expertul în politici publice Ștefan Gligor salută propunerea blocului ACUM de a crea un grup de lucru pentru a discuta etapizat agenda comună. „Consideră această decizie una foarte matură și una necesară, binevenită, dar în acest context mă interesează de ce Vlad Batrîncea (n.r. deputat PSRM) vine cu o reacție foarte tranșantă, dură și deloc politicoasă prin care spune că nu interesează grupurile de lucru, ci doar coaliție de guvernare pe patru ani?”, notează expertul. În opinia lui, PSRM și ACUM trebuie să înțeleagă că niciun guvern minoritar, dar nici un guvern permanent pe patru ani cu coaliție de guvernare nu pot avea loc. Aceste scenarii sunt de extremă și se exclud reciproc. „Ce poate fi obținut în această situație, printr-un proces matur de negociere, este adoptarea unui pachet comun legislativ prin care să fie resetate instituțiile statului și întoarse regulile de joc”, menționează Ștefan Gligor.

Teodor Cârnaț, expert în drept constituțional, consideră că din punct de vedere politic, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor sunt două partide care au susținerea electoratului de centru-stânga. În această situație, dacă PDM va face coaliție cu PSRM, atunci acest din urmă încet va dispărea de pe scena politică. „Însă, prin intermediul alianței cu blocul ACUM socialiștilor le va fi mult mai ușor să-și revină, să-și vindece rănile pe care le-au primit la 24 februarie, ca ulterior, după ce se va juca o lună, două, trei să revină la vechile obiceiuri pe care le-a avut din 2016 încoace, la vechiul stăpân – PDM ca să facă o majoritate pe trei ani înainte”, spune Teodor Cârnaț.