Ministrul Economiei spune că majorarea înspăimântătoare a prețurilor este o consecință a crizei economice și energetice mondiale. Republica Moldova fiind un stat mic, depinde aproape în totalitate de situația internațională, spune ministrul. Totuși, potrivit oficialului, Guvernul depune eforturi pentru a majora capacitatea de cumpărare a cetățenilor, prin majorări de pensii și salarii și prin compensarea tarifului la gazele naturale, notează IPN.
Ministrul Economiei pasează responsabilitatea creșterii prețurilor spre criza crescândă la nivel mondial și spune că statul nu dispune de pârghii pentru a influența majorările. Ministrul recunoaște că, în prezent, Consiliul Concurenței, instituție care ar trebui să combată înțelegerile de cartel și abuzurile de pe piață, este nefuncțională.
„Această creștere de prețuri este fără precedent în toată lumea. Turcia, de exemplu, deja pe primele 10 luni a înregistrat o inflație de 20%, față de Moldova care la acel moment avea o inflație de 12,5%. Situația e complicată în toate țările, inclusiv în UE. Consumul gazelor a crescut în toată lumea, în urma unor politici au fost închise unele uzine, stații atomice, respectiv, cererea de gaz natural, care este mai ecologic față de alte resurse, a crescut. Această creștere a cererii gazelor a generat această creștere a prețurilor. Republica Moldova fiind o țară mică, importă pe deplin aceste efecte negative”, a spus ministrul Economiei în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Totuși, ministrul spune că Guvernul susține cetățenii în această perioadă de criză acută, prin alocarea unei sume impunătoare pentru compensații, prin majorarea pensiilor și salariilor. De asemenea, mediul de afaceri este susținut în contextul crizei energetice actuale prin compensarea primilor 500 m3 de gaze naturale consumate.
„Cea mai populară acțiune este susținerea populației, în special, a păturilor social vulnerabile. Lucrul acesta îl face Guvernul. Noi am alocat resurse fără precedent în acest an în domeniul asistenței sociale, am ridicat și pensiile minime, astfel încât cei mai vulnerabili să fie susținuți. De asemenea, este vorba de asistența pentru compensarea resurselor energetice, cumpărătorul trebuie susținut, pentru că astfel se menține și capacitatea de procurare a serviciilor și bunurilor din cadrul economiei”, a mai spus Sergiu Gaibu.
Ieri și combinatul de panificație Franzeluța a anunțat o majorare a prețului la o gamă largă de produse, neschimbat rămânând doar prețul pâinii sociale. Combinatul a argumentat necesitatea majorării, prin faptul că ultimele ajustări ale prețului la pâine au fost făcute încă în anul 2015, de atunci tarifele la gazele naturale, energie electrică și carburanți au crescut substanțial