logo

Sergiu Banari va propune partidelor democratice să formeze o coaliţie anticomunistă


https://www.ipn.md/ro/sergiu-banari-va-propune-partidelor-democratice-sa-formeze-o-coalitie-7965_974244.html

Sergiu Banari, primul candidat independent înscris în cursa electorală pentru alegerile din 5 aprilie, spune că va propune partidelor democratice, cu excepţie Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) şi a Partidului Social Democrat (PSD), să formeze o coaliţie anticomunistă, transmite Info-Prim Neo. Coaliţia se va angaja să nu coopereze cu Partidul Comuniştilor (PCRM). „Pentru a învinge ciuma roşie comunistă, care a împânzit statul nostru, este necesar crearea unui front comun anticomunist”, a declarat Banari joi, 26 februarie, într-o conferinţă de presă. Candidatul a spus că în următoarea săptămână va înainta propuneri privind constituirea coaliţiei către opt formaţiuni politice înscrise în cursa electorală. „Este necesar să oferim alegătorilor un document care să-i determine să iasă la vot şi să aibă încredere în forţa politică democratică. Formarea acestei coaliţii va arăta clar alegătorilor care dintre partide, odată ajunse la putere, vor demonstra voinţă politică şi nu vor face coaliţie cu PCRM, formaţiune care trebuie scoasă pentru totdeauna de pe eşichierul politic al Moldovei”, a declarat Sergiu Banari. Altă ordine de idei candidatul a învinuit PCRM-ul că ar fi fost implicat în falsificarea unor semnături cu scopul de a-l compromite. „Primăria municipiului Bălţi a expediat la Comisia Electorală Centrală o scrisoare ce conţinea peste o sută de nume, cu semnături falsificate a unor persoane, care ar fi cerut neînregistrarea mea în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare. Iar eu bănuiesc că această scrisoare a fost întocmită de membrii PCRM”, a spus Banari. El a solicitat Procuraturii Generale efectuarea cercetărilor privind identificarea persoanelor care au întocmit această scrisoare şi au falsificat semnăturile. Banari se arată încrezător că va obţine cele 3% din voturile alegătorilor pentru a ajunge în Parlament. Sergiu Banari a fost înregistrat de CEC în calitate de concurent electoral, miercuri, 25 februarie. CEC a constatat că circa 60 din cele peste 2 mii de semnături prezentate de acesta sunt false. Cu toate acestea, Banari avea suficiente semnături pentru a fi înregistrat.