logo

Sergio Mattarella: Italia sprijină parcursul de aderare a Moldovei la UE


https://www.ipn.md/ro/sergio-mattarella-italia-sprijina-parcursul-de-aderare-a-moldovei-7965_1105232.html

Europa este casa noastră comună, pentru că valorile, istoria și cultura leagă viitorul Moldovei de Uniunea Europeană. O spune președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, aflat într-o două vizită de două zile la Chișinău. Oficialul a declarat că Italia sprijină cu convingere parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astăzi la Președinte a fost semnată Declarația comună în sprijinul aderării Moldovei la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Președintele italian a fost întâmpinat de către șefa statului, Maia Sandu, la Președinție cu onoruri militare, în cadrul unei ceremonii cu participarea Gărzii de Onoare. În incinta instituției prezidențiale, cei doi lideri au făcut fotografii, iar ulterior, împreună cu membrii delegațiilor, s-au întrunit pentru discuții. Ulterior, Sergio Mattarella și Maia Sandu au susținut o conferință de presă.

„Sunt onorată să găzduiesc prima vizită oficială a unui președinte al Republicii Italiene în Republica Moldova. Vizita dumneavoastră transmite un mesaj ferm de prietenie și de susținere pentru țara noastră, în special în contextul actual complicat de securitate regională”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a precizat că relațiile dintre Moldova și Italia sunt adânc înrădăcinate în istorie, iar în toți acești ani cele două țări au dezvoltat relații tot mai strânse în beneficiul cetățenilor celor două state. „Ne unește apropierea culturală dintre țările noastre și dintre cetățenii noștri care împărtășesc același sistem de valori – european. Atașamentul puternic față de părinți, față de familie, sărbătorile pline de bucurii cu multe neamuri ne sunt aproape de suflet și nouă, și vouă… În Italia avem o comunitate mare de moldoveni. Mulți concetățeni de-ai noștri lucrează și dezvoltă afaceri în țara dumneavoastră. Roma, Veneția, Milano, Verona – nu mai sunt pentru ei doar obiective turistice, dar au devenit a doua lor casă. Alții au folosit anii petrecuți în Italia ca inspirație pentru a deschide afaceri acasă, în Republica Moldova”, susține șefa statului.

Republica Moldova este angajată ferm pe calea aderării la UE, a subliniat șefa statului. „Apreciem sprijinul Italiei pentru parcursul european al țării noastre. Declarația comună semnată astăzi în susținerea integrării europene a Republicii Moldova reprezintă un nou și puternic semn de sprijin. Susținerea fermă și univocă a Italiei ne confirmă că țara noastră are prieteni și ne încurajează să rezistăm în fața provocărilor cu care ne confruntăm. Îndemn toți concetățenii noștri, și cei de acasă, și cei din diasporă, să participe la referendumul privind integrarea țării noastre în UE, care va avea loc în luna octombrie. Suntem optimiști în ceea ce privește aderarea Moldovei la UE, dar rămânem vigilenți în legătură cu situația de securitate cauzată de războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei. Astăzi Ucraina apară nu doar țara lor, dar și Moldova. Ea apără întreaga Europă”, a mai spus președinta Maia Sandu.

Președintele Republicii Italiene a declarat că vizita președintei Maia Sandu de acum trei ani la Roma a permis intensificarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări, relații care sunt intense și excelente. De asemenea, sunt o mărturie a legăturilor puternice care unesc cele două țări. Schimburile comerciale din Moldova și Italia au depășit 660 de milioane de euro, iar prezența întreprinderilor italiene în mai multe sectoare ale economiei din Moldova este un motiv de satisfacție. Și aceasta pentru că oferă o contribuție semnificativă la dezvoltarea țării. „Prietenia noastră este dovedită și de prezența unei comunități moldovenești numeroasă și bine integrată, activă, care este apreciată pentru munca pe care o desfășoară în Italia și care oferă o contribuție importantă la dezvoltarea socio-economică a țării mele”, a menționat președintele Italiei.

„Am confirmat aprecierea pentru eforturile depuse de Chișinău în calea reformelor în ceea ce ține de statul de drept și sectorul judiciar. Suntem foarte bucuroși de aprobarea iminentă a cadrului de negocieri și pentru convocarea conferinței interguvernamentale. Italia va continua să rămână alături de Republica Moldova în calea integrării europene, așa cum fost și până acum, lucru confirmat de declarația comună semnată de reprezentanții guvernelor noastre”, a mai spus Sergio Mattarella

În cadrul conferinței, viceprim-ministra pentru integrarea europeană, Cristina Gherasimov, și viceministrul pentru afaceri externe și cooperare internațională al Republicii Italiene, Edmondo Cirielli, au semnat Declarația comună în sprijinul aderării Moldovei la UE. De asemenea viceministrul italian și ministrul culturii, Sergiu Prodan, au semnat al doilea Program Executiv de Cooperare Culturală între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene pentru 2024-2027”.

Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, a sosit în Republica Moldova acum o zi. Luni seara, alături de președinta Maia Sandu, a participat la Palatul Republicii la un concert care a onorat opera lui Giacomo Puccini – așa cum 2024 este anul în care este celebrată opera cunoscutului compozitor.