logo

Serghei Perciun: Europa nu are nevoie de noi


https://www.ipn.md/ro/serghei-perciun-europa-nu-are-nevoie-de-noi-7965_1038458.html

Realitatea demonstrează că Europa nu are nevoie de Republica Moldova. Un stat prosper înseamnă economie prosperă, iar Moldova poate produce și comercializa doar trei tipuri de marfă strategice: vinuri, legume și fructe. Cu aceste produse țara poate ieși pe piața CSI, pentru că piața UE este suprasaturată. Toate discuțiile despre integrare europeană sunt vorbe sterile, pentru că Europa nu ne așteaptă ca să ne ofere condiții de dezvoltare economică. Afirmația aparține vicepreședintelui Partidului Patrioții Moldovei, Serghei Perciune și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-euroasiatică în prag de an electoral”, ediția a 83-a, organizate de Agenția de presă IPN.

Serghei Perciun a declarat că Statele Unite și Uniunea Europeană au nevoie de Republica Moldova numai din punct de vedere geopolitic în contextul în care marile puteri luptă între ele, „pe când noi, ca stat din spațiu post-sovietic, avem rolul „să lătrăm” la comanda celor care ne dau granturi și bani”, a spus Serghei Perciun. Potrivit lui, probleme sociale s-ar rezolva de la sine, dacă se rezolvă problemele economice, iar Uniunea Europeana nu are nevoie de Republica Moldova. Aceasta a precizat că în pofida propagandei pro-europene, majoritatea populației Republicii Moldova, care constituie electoratul, privește spre est, spre Federația Rusă – „ca țară cu izbândă pentru viitorul Moldovei”.

În opinia lui Serghei Perciun, majoritatea cetățenilor își văd viitorul în spațiul euroasiatic, din punct de vedere economic, pentru că există un pericol real ca moldovenii să dispară ca popor și stat, dacă se va merge pe strategii europene. „Ne vom transforma într-o regiune a României, o provincie românească. Astfel, va dispărea istoria noastră, pentru că atât timp cât suntem o palmă de pământ cu numele istoric de Moldova, atât timp suntem un pericol de moarte al României și vor face absolut totul ca să ne nimicească”, a adăugat vicepreședintele Partidului Patrioții Moldovei.

Întrebat despre relațiile, în viitoarea campanie electorală, a Partidului Patrioții Moldovei cu partidele vecine de eșichier politic, Serghei Perciun a spus că formațiune pe care o reprezintă va merge singură în viitoarea campanie, însă a declarat mereu că în cazul în care ar exista un alt partid, de alternativă, cu intenții sincere și devotate viitorului Moldovei, Partidul Patrioții Moldovei ar putea să renunțe la lupta politică pe eșichierul de stânga.

În același context, Serghei Perciun a adăugat că formațiunea pe care o reprezintă, ca și oricare alta care vrea să se mențină în politică, ar trebui să folosească toate pârghiile de a influența alegerile, inclusiv pe segmentul candidaților din circumscripțiile uninominale, pentru a contribui la maximum la prosperitatea țării. „Noi vedem această prosperare prin reorientarea vectorului de la vest la est. Dacă vom orienta clasa politică să facă acest lucru, va fi bine pentru țara noastră și poporul nostru și vom contribui cu orice mijloace în acest sens”, a mai spus Serghei Perciun.

El a spus despre sistemul de vot mixt că aceasta a fost creat pentru clasa de la guvernare care vrea să mențină puterea cu orice preț. „PDM nu mai are susținerea poporului și de aceea folosește șiretlicuri pentru a ajunge din nou în Parlament și să-și consolideze forțele, cu bani cumpărând oameni pentru a face echipă. Și segmentul unionist este controlat de Plahotniuc, însă, dacă mâine Plahotniuc și Dodon vor întoarce vectorul geopolitic, îi vom susține și dacă va fi in binele poporului”, a mai declarat vicepreședintele Partidului Patrioții Moldovei.

Dezbaterile publice „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-euroasiatică în prag de an electoral”, ediția a 83-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Următoarea dezbatere cu genericul „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană oficială în prag de an electoral” este planificată pentru marți, 28 noiembrie, cu începere de la ora 14.00, în sala de conferințe a Agenției IPN și va întruni reprezentanți ai PDM și PPEM, precum și doi experți.