logo

Serafim Urechean promite construcţia anuală a cel puţin 1000 de apartamente. ALEGERI 2015


https://www.ipn.md/ro/serafim-urechean-promite-constructia-anuala-a-cel-putin-1000-de-7965_1020481.html

Candidatul liberal-democrat la Primăria Chişinău, Serafim Urechean, promite locuinţe accesibile pentru fiecare. Concurentul electoral a declarat că blocurile mici, cu câte 3-5 etaje, trebuie înlocuite cu blocuri mari, cu multe apartamente, şi promite că după alegeri vor fi construite cel puţin câte 1000 de apartamente anual, transmite IPN.

Serafim Urechean a spus că în cei 11 ani de activitate în calitate de primar general a fost mereu în căutarea soluţiilor pentru a construi spaţiu locativ. În 11 ani au fost construite peste 9 mii de apartamente şi a fost fondată Agenţia Municipală de Ipotecă „AMIC”.

„Ne asumăm să fortificăm activităţile la SA „AMIC”, să alocăm gratuit terenuri pentru construcţia blocurilor locative pentru a menţine costul mic al apartamentelor. Pentru categoriile defavorizate, care activează în sfera socială, 20% din costul locuinţelor va fi acoperit din bugetul municipal, iar achitările în rate nu vor depăşi 250 de euro lunar. Ne propunem să facilităm acordarea de credite preferenţiale pentru familiile noi formate, pe o perioadă de 30 de ani, cu posibila achitare a creditului din bugetul municipal”, a specificat concurentul electoral.

Referitor la mansarde, Serafim Urechean are cea mai proastă părere. „Mansardele parcă sunt o batjocoră pentru blocurile de locuit. Blocurile locative cu 3, 4 sau 5 etaje nu mai corespund cerinţelor vremii. Acest spaţiu locativ trebuie să fie demontat, în locul lor să fie construite clădiri moderne, cu mai multe etaje”, a comunicat candidatul liberal-democrat.

Concurentul mai promite că după alegeri va lansa o inventariere a terenurilor sechestrate de la instituţiile sociale din municipiul Chişinău şi a terenurilor sportive.