Analiză: În condiţiile campaniei electorale, tema „separatismului găgăuz” încetează de a mai fi una pur penală şi capătă în mod inevitabil o culoare politică. Ce consecinţe comportă aceasta pentru societatea moldovenească şi pentru ţară în ansamblu?
„Trădare de patrie” sau „un nou an 1937”?
Duminica viitoare (pe 19 octombrie), la Comrat va avea loc un miting în susţinerea unui grup de tineri din Găgăuzia, pe care SIS şi Procuratura Generală îi acuză de trădare de patrie şi de săvârşirea unor acţiuni, orientate contra integrităţii Republicii Moldova. Dacă e să redăm pe scurt materialele dosarului penal, atunci, după cum afirmă organele de drept, câţiva băştinaşi ai capitalei găgăuze au fost expediaţi în Federaţia Rusă, unde pe teritoriul unor tabere speciale au trecut un curs de pregătire militară şi au căpătat unele deprinderi, pe care aceştia urmau să le aplice pe teritoriul Republicii Moldova „în scopuri teroriste”.
Doi dintre ei – Vasili Mavrodi şi Viktor Urum – au fost deja condamnaţi pe un termen de 5 ani; ce-i drept, convenţional, pentru că, se afirmă, şi-au recunoscut vina şi au colaborat cu ancheta. Dar camarazii lor, Veaceslav Boiko şi Dmitri Kuzneţov, se mai află, deocamdată, sub urmărire. Încă unul şi, se pare, cel mai important figurant în acest dosar, este dat în urmărire internaţională. Este vorba despre Anatoli Kara, membru al Comitetului Executiv al Găgăuziei, care, potrivit unor informaţii, se ascunde în Federaţia Rusă. Potrivit organelor de drept, el a participat la recrutarea acestor tineri.
Mitingul de duminică este organizat de Mişcarea obştească „Găgăuzia unită”, liderul căreia, Fiodor Gagauz, participă la actuala campanie electorală în echipa Partidului Socialiştilor şi chiar a fost inclus cu nr. 6 în lista electorală a acestuia. Este mai mult ca probabil, că tema apărării pământenilor săi la viitorul miting va fi completată şi de unele note politice, corespunzătoare atmosferei electorale.
Cu atât mai mult cu cât aceste note au răsunat deja în luările de cuvânt ale altor lideri politici ai autonomiei. În special, başcanul Mihail Formuzal a calificat acţiunile colaboratorilor Procuraturii şi ai SIS ca fiind „un dezmăţ în lege” şi „un nou an 1937”. În opinia sa, organele centrale discreditează în mod special regiunea, pedepsind-o pentru referendumul local, desfăşurat în luna februarie, la care majoritatea locuitorilor s-au pronunţat contra cursului promovat de Chişinău pentru integrarea europeană.
„Separatismul” mobilizează
Tema „separatismului găgăuz” a devenit una prea evidentă, pentru ca ea să nu fie observată şi să nu fie aplicată în contextul electoral. Pentru reprezentanţii partidelor de stânga acesta este, evident, un prilej pentru a critica autorităţile, care „înăbuşă şi discreditează aspiraţiile pro-estice ale cetăţenilor”. Totodată, partidele de dreapta îşi vor consolida adepţii, tratând această temă din alt punct de vedere – ca un atentat la suveranitatea şi viitorul european al ţării.
În aceste circumstanţe, amănuntele şi aspectele legale ale procesului judiciar rămân pe planul al doilea. Istoria cu tinerii găgăuzi se va transforma, inevitabil, sau, mai bine zis, s-a transformat deja din una juridică în una politică. „Separatismul găgăuz” a fost inclus în volantul propagandei electorale.
Încă o sperietoare
Politizarea acestei teme poate avea consecinţe, care vor depăşi ziua de 30 noiembrie. Aici ar fi cazul să ne amintim de temele cele mai cunoscute, s-ar putea spune chiar clasice, existente în discuţiile publice în cadrul tuturor alegerilor republicane – denumirea limbii de stat, lezarea drepturilor rusofonilor, tratarea evenimentelor istorice şi a. m. d. În viaţa lor cotidiană, cetăţenii se confruntă cu aceste teme cu mult mai rar, decât citesc despre ele în mijloacele de informare în masă. Oamenii se interesează mai mult de preţurile de la piaţă, de accesibilitatea medicinii, de calitatea drumurilor, decât de ceea ce s-a întâmplat în anul 1812 sau în anul 1918. Şi doar mediatizarea acestora le imprimă „o importanţă principială”.
O istorie asemănătoare se poate întâmpla şi cu „problema găgăuză”. Nu se poate afirma, că în autonomie nu există persoane, care doresc separarea de Moldova. Este posibil, de asemenea, că atenţia sporită a SIS-ului şi a Procuraturii faţă de tinerii de la Comrat să nu fie lipsită de temeiuri. Dar vorba e că, accentuând atenţia asupra temei separatismului în goana pentru voturile alegătorilor, politicienii o materializează în minţile locuitorilor întregii Moldove. Aceeaşi problemă a limbii se pare că nici nu este o problemă, în general, dar mai curând un fel de sperietoare în serviciul politicienilor. Cu toate acestea, sperietoarea respectivă ne influenţează viaţa şi în sensul acesta este una reală.
Deja este greu să numeşti separatismul găgăuz un mit. Pentru că dosarul penal este ceva real. Pentru că solidaritatea găgăuzilor cu cei condamnaţi este una adevărată. Pentru că pericolul stărilor de spirit antigăgăuze în societatea moldovenească, de asemenea, este unul real. Deocamdată, această realitate este la nivelul cugetărilor şi a raţionamentelor, care nu păşeşte mai departe de mitinguri şi de discuţiile cotidiene în contradictoriu. Şi, da-va Domnul, nici nu va păşi.
Veaceslav Craciun, pentru IPN
