logo

Sentinţă pentru şoferul care a accidentat mortal două tinere la Botanica


https://www.ipn.md/ro/sentinta-pentru-soferul-care-a-accidentat-mortal-doua-tinere-la-7967_1027443.html

Şoferul, care în toamna anului trecut a accidentat mortal două tinere în sectorul Botanica, a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport  timp de 5 ani. Procurorii consideră această sentinţă ilegală şi anunţă că o vor contesta, solicitând o pedeapsă mai aspră pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, care a cauzat decesul a două persoane, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, accidentul a avut loc la 22 noiembrie anul trecut, în sectorul Botanica al capitalei. Deplasându-se pe bulevardul Decebal, condamnatul a depăşit esenţial limitele vitezei regulamentare şi a efectuat manevre interzise de depăşire a altor autovehicule, lovind mortal două tinere de 20 ani care traversau strada. Impactul a fost atât de violent, încât una dintre victime a decedat pe loc, iar cealaltă s-a stins peste câteva ore la Institutul Mamei şi Copilului.

Conducătorul auto s-a dovedit a fi ruda unui fost şef de la poliţia rutieră din Chişinău, iar procurorii au retras cauza penală din gestiunea poliţiei pentru a asigura obiectivitatea investigaţiilor. Expertizele, dispuse de procurori, au concluzionat că în momentul impactului, inculpatul conducea cu o viteză de 119 km/h. De asemenea, procurorii au mai stabilit că, în decursul ultimilor ani, acesta a comis o serie de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, inclusiv depăşirea vitezei de circulaţie stabilită de Regulamentul Circulaţiei Rutiere, accidente rutiere şi altele, fiind sancţionat contravenţional pentru încălcările admise în domeniul circulaţiei rutiere, acumulând 26 de puncte de penalizare.

Până la pronunţarea verdictului, tânărul în vârstă de 26 de ani, s-a aflat în stare de arest preventiv, iar fiind audiat de procurori şi-a recunoscut vina.