Analiză IPN: Alegerile parlamentare din 30 noiembrie pot fi cruciale sau distrugătoare pentru statul şi societatea moldovenească şi aceasta este prima şi cea mai importantă trăsătură specifică, în raport cu alte scrutine electorale. Această trăsătură le înglobează pe altele, şi se constituie din ele, de nivel, într-un fel, mai jos: caracterul geopolitic, influenţa factorului regional, implicarea forţelor din afară, apariţia unor noi genuri de actori politici, confruntare electorală după principiul „toţi împotriva unuia”, imprevizibilitatea rezultatelor şi a configuraţiei coaliţiei de guvernământ, nivelul înalt al tehnologiilor electorale utilizate, caracterul preponderent paşnic al campaniei, dar cu riscul declanşării unor acţiuni violente sau, şi mai rău, al unui alt „punct fierbinte” regional după cel din Ucraina. …
---
Primele două episoade ale analizei, publicate în 25 noiembrie şi în 26 noiembrie 2014, au abordat afinităţile şi deosebirile dintre proclamarea Independenţei, în anul 1991 şi alegerile parlamentare din 2014 din perspectiva importanţei lor mari. De asemenea, au fost analizate influenţele pe care le au asupra alegerilor din Moldova factorul ucrainean şi cel românesc. Ne-am mai referit la specificul implicării forţelor din afară în alegerile din Moldova şi apariţia unui nou gen de actori politici în peisajul politic al ţării. În cele ce urmează, vom dezghioca anumite aspecte distincte ale comportamentului concurenţilor electorali, posibilele configuraţii ale coaliţiei de guvernământ şi impactul acestora asupra şansei de continuare a cursului european în calitate de opţiune crucială, alternativa fiind distrugerea acestei şanse.
Roluri şi piese
Cum am spus şi anterior, până la ora scrierii analizei campania electorală a decurs, în linii mari, calm, liniştit, paşnic. Cât de libere şi corecte – este o temă pentru alte ocazii. Actorii politici şi-au jucat rolurile rezervate în propria piesă, dar şi spectacolul comun nu a avut, deocamdată, prea multe devieri de la scenariu. Poate doar câteva accente şi trăsături specifice pe care le vom examina din perspectiva şansei europene.
Bolovanul comunist
Pe partea stângă a eşichierului politic actualele alegeri au generat, dar au şi fixat, importante schimbări în cel mai mare partid de opoziţie parlamentară şi unul dintre cele mai importante partide în general – PCRM. Accentuez, fără alegerile din 30 noiembrie, cu miza atât de mare pe care o au, aceste schimbări nu ar fi avut loc sau nu ar fi fost atât de semnificative. Pentru unii acest proces se numeşte fărâmiţare, pentru alţii purificare şi consolidare. Şi unii, şi alţii au dreptate. De prima părere sunt cei care au pledat şi pledează pentru menţinerea celui mai greu „bolovan” în „curtea politică” a ţării care să dicteze regulile de joc în toată gospodăria, fie la guvernare, fie în opoziţie. Cea de a doua opinie este împărtăşită de cei care cred că era monopolismului politic al PCRM a trecut, şi acesta este un lucru firesc, evolutiv, în condiţiile unei societăţi tot mai diversificate, în care fiecare categorie socială are nevoie de propriii reprezentanţi în clasa politică şi la guvernare. Printr-un astfel de proces au trecut toate ţările post-sovietice şi post-socialiste de orientare europeană. Din necesitatea reprezentativităţii adecvate a apărut principiul pluripartitismului în general în lume şi Moldova nu face decât să se conformeze unor procese obiective. Deşi foarte târziu, dar mai bine mai târziu decât deloc.
Procesul este unul benefic pentru partid şi societate pentru că fracţiunile şi politicienii care se desprind acum de formaţiune sunt consideraţi mai radicali, mai „talibani” decât media anterioară „pe spitalul PCRM”. Norocul societăţii este că aceste fracţiuni sunt mai puţin numeroase, mai dispersate şi ca să ne dăm seama că este anume aşa, ar fi de ajuns să ne imaginăm că proporţia ar fi fost inversă: „talibanii” – mulţi şi în partid şi moderaţii – puţini şi dispersaţi. Desigur, PCRM a pierdut numeric, dar a câştigat în maturitate politică, a câştigat şansa supravieţuirii şi chiar dezvoltării în noile condiţii sociale care se vor schimba şi mai mult în mod obiectiv.
Este de presupus că procesele respective au fost urgentate de confruntările interne din conducerea PCRM privind stilul şi instrumentele utilizate în actuala campanie. Care punct de vedere a câştigat putem judeca după plecările şi excluderile din PCRM din ultimul timp, dar şi din informaţiile poliţieneşti privind arestările pentru presupusa implicare a unor grupări din anturajul foştilor fruntaşi PCRM în acţiuni ilegale şi subversive, în contextul alegerilor. În acest sens, meritul lui Vladimir Voronin poate fi asemănat cu cel al lui Mihail Gorbaciov care a vegheat ca acel colos cu picioare de lut - URSS - să se destrame relativ paşnic. Fără un Gorbaciov acel proces ar fi putut arunca în aer întreaga lume, pentru că după ce am văzut cum s-a dezvoltat lumea în aceşti ani, nu ne putem închipui că URSS nu s-ar fi destrămat.
Dacă nu după aceste alegeri, după următoarele, şi după finalizarea firească a proceselor de modernizare partinica, PCRM ar putea fi examinat în calitate de potenţial partener al viitoarelor coaliţii guvernamentale pro-europene. Eventual, şi cu denumirea schimbată.
Şicane şi concurenţe „europene”, mari şi mici
Este posibil că atmosfera suficient de calmă din a doua jumătate a campaniei electorale se datorează şi unor conştientizări interne şi înţelegeri reciproce la care au ajuns politicienii pro-europeni, în special cei de la guvernare, dar şi cei care s-ar vedea la guvernare după alegeri, privind riscurile şi pericolele unui comportament mai agresiv.
În condiţiile actuale, pericolul direct pentru cauza europeană în Moldova vine de la oponenţii şi adversarii acesteia. În campania electorală am urmărit manifestări şi semnale de tot felul din această direcţie, iar pericolele încă planează şi, posibil, vor plana şi după alegeri, în special după alegeri. Revin în calitate de doar un singur exemplu la afirmaţiile de ieri ale Procuraturii, potrivit căreia au fost arestaţi membrii unei grupări, care, sub pretextul apărării drepturilor omului, ar fi pregătit „acţiuni de preluare prin violenţă a conducerii Republicii Moldova”.
Dar un pericol nu mai mic vine chiar din interior, inclusiv din interiorul partidelor pro-europene de la guvernare. S-a vorbit în mai multe rânduri despre deserviciile pe care le-au adus imaginii europene conflictele şi reglările de conturi dintre liderii acestor formaţiuni. Criza politică, soldată cu demisia Guvernului Filat, este foarte grăitoare în acest sens. Este adevărat, de atunci, politicienii afirmă că şi-au învăţat lecţia. Dar concurenţa dintre ei a rămas, se simte, atâta doar că a trecut în subsoluri şi ajunge la public prin mijlocitori. Aşa a fost până nu demult şi faptul că atacurile şi învinuirile reciproce, practic, s-au întrerupt acum, când este momentul cel mai propice pentru ele, demonstrează fără drept de tăgadă că acestea au avut caracter concertat, comandat. Să sperăm că nu este prea târziu, pentru că multă lume asociază aceste conflicte, foarte pe nedrept, cu imaginea ideii europene. Aceasta şi pentru că guvernarea precedentă a moştenit bine tradiţiile sovietice de a nu scăpa din interiorul său nici măcar o umbră de conflict intern.
„Toţi împotriva unuia”
Nu vorbim aici despre cât adevăr şi cât neadevăr există în acuzaţiile reciproce de până acum şi de dreptul altor concurenţi electorali de a-i critica şi chiar ataca pe liderii partidelor de la guvernare, vorbim doar despre impactul acuzaţiilor nedemonstrate asupra percepţiei sociale a cauzei europene pentru care aceştia spun că pledează. Tot din perspectiva aceasta merită să examinăm un aspect mai special al unor fenomene apropiate din ultima perioadă. Până nu demult şi pe parcursul unei perioade îndelungate am fost martorii unei strategii care ar putea fi numită „Toţi împotriva unuia”. Acel „unu” a fost unul din liderii unui partid de la guvernare şi acei „toţi” au fost, deşi camuflat, chiar de toţi: politicieni şi de pe stânga, şi de pe dreapta, şi duşmani, şi „prieteni”, şi feţe bisericeşti, şi blogheri, şi analişti, şi jurnalişti, şi directori de presă – de toţi. Fără a da nume, IPN a scris în câteva rânduri despre acest fenomen, a încercat să organizeze o dezbatere publică privind pericolele pentru cultura politică a societăţii, generate de acest comportament, cu participarea liderilor Coaliţiei Pro Europene, care a reuşit doar foarte parţial.
Iarăşi, fără nume, trebuie să admitem că politicianul respectiv întruneşte toate sau multe din metehnele ce i se incriminează masiv, sau o parte din ele şi atunci acestea trebuie demonstrate şi pedepsite. Dar, în egală măsură, trebuie să admitem că este ţinut sub foc permanent şi încrucişat pentru că este o figură puternică, determinată, iar partidul pe care îl conduce este unul influent în Republica Moldova. Calea cea mai directă pentru a diminua puterea unui astfel de partid este să demonizezi liderul. Politicianul la care mă gândesc eu, nu ştiu la care vă gândiţi d-voastră, lasă impresie de persoană foarte determinată în ceea ce priveşte orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, poate cea mai determinată dintre persoanele cu capacităţi şi posibilităţi de promovare a acestei şanse a Moldovei. Poate e cazul să ne întrebăm dacă această persoană conştientizează că apropierea mare de Europa îl va face ostatecul acesteia, în cazul în care metehnele sunt reale? Poate că e cazul să ne întrebăm şi dacă cei care, poate, îşi doresc să îl scoată pe linia politică moartă, înţeleg că, fără determinarea acestuia, visul european va fi mult mai greu şi mult mai lung de realizat, dacă au într-adevăr acest vis?
Coaliţii reale şi sinucigaşe
Această campanie electorală se pare că nu a rezolvat în vreo direcţie paritatea ideilor pro-europeană şi pro-estică la care ne-am referit. De aceea este foarte greu să pronostichezi rezultatele alegerilor din 30 noiembrie. Greu, dar nu imposibil. Mai degrabă că paritatea din societate se va reedita şi în legislativul viitor şi atunci soarta ideii europene va depinde de capacitatea partidelor pro-europene de a negocia şi a guverna în coaliţie.
Aceasta şi pentru că pe moment o coaliţie pro-estică este foarte greu de imaginat. Liderul PCRM a declarat în mai multe rânduri că nu va face coaliţie cu „trădătorul” Igor Dodon şi, din câte îl cunoaştem pe Voronin, trebuie să fim siguri că aşa va fi. Fără Dodon nu are vre-un rost să se vorbească despre coaliţia dintre PCRM şi „Patria” lui Renato Usatîi, pe care Voronin de asemenea nu-l va accepta în calitate de partener. Mai întâi pentru că a declarat că nu va coaliza chiar cu nimeni şi primul pentru care acesta nu ar face vreo excepţie ar fi, desigur, Usatîi. Sunt atât de diferiţi, încât o asemenea coaliţie ar fi sinucigaşă pentru însuşi Voronin. O asemenea coaliţie ar fi posibilă doar în cazul înlăturării forţate a lui Vladimir Voronin de la conducerea PCRM, dar aceasta se va putea face doar în condiţiile pe care procuratura le-a numit „acţiuni de preluare prin violenţă a conducerii Republicii Moldova”, cu scopul clar de a deturna cursul european al ţării.
O coaliţie PCRM- PDM ar fi sinucigaşă pentru PDM din cauza că acesta are ambiţia să se transforme într-un partid mult mai mare şi mai influent, or bazinul cel mai mare din care se poate alimenta, cu membri şi alegători, este, PCRM. Admiterea acestuia la guvernare, cu Voronin în frunte, ar fi, de aceea, un gest sinucigaş. Aproximativ din aceleaşi considerente ar fi imposibilă coaliţia PCRM-PLDM sau PCRM-PLDM-PDM. În ultimele cazuri ar avea de suferit şi ideea europeană, pentru că PCRM nu va vrea, dar nici nu va putea, ţinând cont de specificul electoratului său, să permită apropierea prea mare de UE.
Rămân mult mai probabile configuraţiile deja cunoscute: PLDM-PDM-PL, PLR, eventual, PPRM, eventual PAD, PDA, PVE sau altcineva din partidele pro-europene care pot accede în Parlament. Aceasta dacă ele vor ţine mai activ ca până acum instinctul autoconservării şi îşi vor lua mai în serios sarcina, cerşită de la alegători, de a moderniza şi europeniza ţara.
Şi dacă vom putea evita cu toţii scenariile de distrugere…
Valeriu Vasilică, IPN
