Şeful statului se pronunţă pentru implementarea operativă şi temeinică a Ghilotinei II
https://www.ipn.md/ro/seful-statului-se-pronunta-pentru-implementarea-operativa-si-temeinica-a-7966_961674.html
„Ghilotina” a găsit susţinere în mediile de afaceri şi, în pofida scepticismului caracteristic reprezentanţilor acestora, a fost, în linii mari, apreciată pozitiv. În vederea depăşirii acestui scepticism tocmai şi se impune implementarea operativă şi temeinică a Ghilotinei II, a declarat preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin în cadrul unei şedinţe la tema realizării reformei regulatorii.
Potrivit unui comunicat de la preşedinţie, Vladimir Voronin a mai accentuat că în aceste activităţi urmează a fi antrenate toate ministerele şi instituţiile statale, comunitatea de afaceri şi societatea civilă.
Preşedintele a precizat că funcţia regulatorie a statului trebuie să fie îndreptată spre dezvoltare, iar instrumentele de restrângere regulatorii - spre asigurarea unor condiţii egale, precum şi a securităţii persoanelor şi a societăţii.
Ministrul economiei şi comerţului Igor Dodon a precizat că prima etapă a „Ghilotinei” a vizat doar actele normative departamentale, care au un caracter reglementar, sub incidenţa Legii cu privire la revizuirea şi optimizarea cadrului normativ de reglementare a activităţii de întreprinzător (Ghilotină I) nimerind doar actele normative. După adoptarea de către Parlament a legii cu privire la „Ghilotina II” se va purcede deja la revizuirea actelor legislative, în special, în direcţia sporirii gradului de acţiune directă a legilor, eliminării contradicţiilor, anulării prevederilor care se dublează şi asigurării uniformităţii lor.
În cursul şedinţei o atenţie sporită a fost acordată problemelor legate de organizarea aşa-numitului „ghişeu unic”, limitarea numărului diverselor autorizări tehnice şi confirmări, stabilizarea ordinii de licenţiere.