logo

Şeful statului: Republica Moldova nu are altă cale decât cea europeană


https://www.ipn.md/ro/seful-statului-republica-moldova-nu-are-alta-cale-decat-cea-europeana-7965_1004048.html

Republica Moldova nu are altă cale decât cea europeană, iar semnarea Acordului de Asociere ne dă o şansă foarte mare de a realiza scopul final – de a ne integra în Uniunea Europeană. Declaraţia aparţine preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, tranmsite IPN.

Preşedintelea a declarat că vectorul extern ar putea fi schimbat în cazul unor eventuale alegeri anticipate, dar, totuşi, nu crede că alegătorii ar putea să-şi schimbe într-un timp atât de restrâns opţiunea. „Eu sper ca acest curs şi această alegere pe care au făcut-o cetăţenii noştri vor continua şi mai departe. Cel mai mare neajuns al dezvoltării societăţii noastre după independenţă a fost faptul că nu am fost consecvenţi – ba într-o direcţie, ba în altă direcţie, de aceea suntem în urma altor ţări care au avut acelaşi început. Ca exemplu mereu aduc ţările baltice”, a declarat şeful statului.

Nicolae Timofti consideră că Republica Moldova a ajuns la semnarea Acordului de Asociere şi această situaţie îi va impune pe toţi cei care sunt implicaţi în guvernare să ia o decizie corectă referitor la cursul de mai departe al Republicii Moldova şi vor depăşi toate neînţelegerile care au apărut.

„Acest Acord de Asociere ne dă o şansă foarte mare de a realiza scopul final – de a ne integra în Uniunea Europeană. Am făcut un drum mare şi ar fi un păcat mare să ne batem joc de munca pe care am depus-o, fiindcă s-a lucrat foarte mult la orice nivel – şi Guvern, şi Parlament, şi partidele care au susţinut acest curs”, a declarat preşedintele.