Şeful statului propune elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a sectorului agrar
https://www.ipn.md/ro/seful-statului-propune-elaborarea-unei-strategii-de-dezvoltare-durabila-a-7966_965819.html
Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin a lansat propunerea elaborării unei strategii de dezvoltare durabilă a sectorului agrar, subliniind importanţa preluării experienţei în elaborarea unor asemenea documente de amploare de către statele membre ale Uniunii Europene.
Şeful statului a accentuat luni, 30 iulie, în cadrul unei şedinţe la Preşedinţie, necesitatea realizării unor acţiuni hotărâte în vederea depăşirii consecinţelor secetei catastrofale din anul curent şi asigurării dezvoltării durabile a sectorului agro-industrial.
Participanţii la şedinţă s-au referit la importanţa preluării practicilor agrare europene, perfecţionării marketingului producţiei agricole, consolidării gospodăriilor de fermieri şi extinderii sistemelor de irigare, etc.
Vladimir Voronin a menţionat oportunitatea creării, în cel mai scurt timp, a unei comisii de stat, care va organiza şi va monitoriza elaborarea proiectului strategiei nominalizate. În opinia şefului statului, documentul respectiv trebuie să fie elaborat în baza strategiilor şi programelor existente în diverse domenii, inclusiv a Programului Naţional „Satul Moldovenesc”.