logo

Șeful statului întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite


https://www.ipn.md/ro/seful-statului-intreprinde-o-vizita-de-lucru-in-emiratele-arabe-unite-7965_1039940.html

Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, unde va participa la Summitul Mondial Guvernamental care se desfășoară la Dubai, transmite IPN.

„Sunt convins că această vizită și întâlnirile bilaterale pe care le voi avea la Dubai vor contribui pe deplin la fortificarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova cu mai multe state, precum și atragerea investițiilor străine în țara noastră”, menționează șeful statului într-o postare pe Facebook.

La eveniment participă reprezentanții a peste 150 de state. Pe agenda de lucru a președintelui sunt incluse mai multe întrevederi cu înalți demnitari de stat.