Preşedintele Nicolae Timofti a avut luni, 23 mai, o întrevedere cu o delegaţie a Grupului Partidului Popular European, aflată într-o vizită de studiu în Republica Moldova. Europarlamentarii s-au arătat interesaţi de implementarea reformelor în domeniul justiţiei şi de lupta împotriva corupţiei, acestea fiind preocupările majore ale grupului politic, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă remis de Preşedinţie se menţionează că în cadrul întrevederii, preşedintele a apreciat sprijinul constant al Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European în promovarea angajamentelor asumate de Republica Moldova la nivel comunitar. Şeful statului a dat asigurări că implementarea Acordului de Asociere rămâne o prioritate naţională a Republicii Moldova, dar şi o prioritate a mandatului său.
În acelaşi context, Nicolae Timofti le-a mulţumit membrilor PPE pentru contribuţia acestora la facilitarea dialogului Uniunea Europeană-Republica Moldova, în vederea liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni: „Este cel mai puternic argument în favoarea susţinerii ţării noastre pe calea europeană în aspiraţia de integrare la marea familie europeană”, a declarat şeful statului.
Europarlamentarii s-au arătat interesaţi de implementarea reformelor în domeniul justiţiei şi de lupta împotriva corupţiei, acestea fiind preocupările majore ale Grupului politic al popular-europenilor. Din perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamna anului curent, interlocutorii şi-au exprimat speranţa că acestea vor decurge în condiţii de echitate şi pluralism politic, europarlamentarii arătându-şi disponibilitatea de a contribui la asigurarea desfăşurării scrutinului în spiritul obiectivităţii şi corectitudinii.
Grupul Partidului Popular European (PPE) este cel mai mare grup din Parlamentul European şi reuneşte forţe politice pro-europene de centru şi de centru-dreapta din statele membre ale Uniunii Europene.