logo

Şeful Direcţiei sănătate este acuzat că acţionează ilegal


https://www.ipn.md/ro/seful-directiei-sanatate-este-acuzat-ca-actioneaza-ilegal-7967_1017015.html

Avocatul Dumitru Cucu susţine că şeful Direcţiei sănătate a Consiliului municipal Chişinău, Mihai Moldovanu, acţionează ilegal, terorizând şefii instituţiilor medicale din Chişinău şi eliberându-i din funcţie nefondat pe mai mulţi medici-şefi. Dumitru Cucu a comunicat, într-o conferinţă de presă, că îi reprezintă pe Diana Noroc, fost director la Spitalul clinic municipal Nr. 4, şi pe Nicolae Starciuc, fost director al Spitalului clinic municipal de copii „V. Ignatenco”. Contactat de IPN, Mihai Moldovanu, a declarat că procedurile de eliberare din funcţie a celor doi manageri au fost absolut legale.

Dumitru Cucu a relatat că în situaţia lui Nicolae Starciuc au fost depistate 2 ordine semnate de Mihai Moldovanu, ambele cu acelaşi număr de intrare şi cu aceeaşi dată. Printr-un ordin Nicolae Starciuc este eliberat din funcţia de director al spitalului „V. Ignatenco”, iar prin altul este strămutat în funcţia de vicedirector. Avocatul consideră că Mihai Moldovanu şi-a depăşit atribuţiile, la fel ca şi în cazul demiterii Dianei Noroc. Chiar dacă există decizii ale instanţelor de judecată pentru restabilirea celor doi manageri în funcţie, şeful Direcţiei sănătate nu le îndeplineşte.

Potrivit avocatului, autorităţile îşi doresc să lichideze Spitalul clinic Nr. 4 după ce, printr-o decizie a Consiliului municipal Chişinău, s-a hotărât reorganizarea acestuia. Dumitru Cucu a sugerat că se doreşte acapararea terenului aferent a instituţiei medicale, de 1,5 hectare.

Mihai Moldovanu a comunicat că Nicolae Starciuc a fost eliberat din funcţia de director conform cererii depuse, acesta cerând să fie strămutat în funcţia de vicedirector. „El acum lucrează în această funcţie, îşi primeşte salariul”, a subliniat şeful Direcţiei sănătate. În ceea ce ţine de Diana Noroc, Mihai Moldovanu spune că aceasta a fost numită în funcţie printr-o dispoziţie a primarului general, pe care apoi tot el a abrogat-o. Ulterior a fost numit un director interimar.