logo

Şeful Delegaţiei UE solicită mai multă vizibilitate în acţiunile de reformare a justiţiei


https://www.ipn.md/ro/seful-delegatiei-ue-solicita-mai-multa-vizibilitate-in-actiunile-de-reformare-a--7967_1018850.html

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, spune că este nevoie de mai multă vizibilitate în acţiunile de reformare a justiţiei. Diplomatul a avut o întrevedere cu ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, cu care a discutat despre reforma procuraturii şi despre integritatea judecătorilor şi procurorilor, dar şi alte subiecte care ţin de reforma justiţiei, transmite IPN.

Potrivit lui Pirkka Tapiola, interesul Uniunii Europene în Moldova este ca ţara să aibă o justiţie echitabilă, profesionistă, integră, cu toleranţă zero faţă de corupţie, care va duce la creşterea încrederii în actul justiţiei.

Vladimir Grosu a menţionat că principalele priorităţi ale Ministerului Justiţiei sunt promovarea şi adoptarea legii cu privire la procuratură şi lansarea reformei acestei instituţii. „Ne dorim foarte mult ca deputaţii să voteze proiectul în această sesiune parlamentară, pentru că reformele pe toate sectoarele din justiţie trebuie să decurgă paralel. Insistăm ca judecătorii şi procurorii să fie supuşi testării integrităţii profesionale, deoarece nu diferă de ceilalţi funcţionari”, a afirmat ministrul.

Reforma în sectorul justiţiei este una dintre priorităţile-cheie ale cooperării Uniunea Europeană - Republica Moldova şi constituie baza pentru dezvoltarea fructuoasă a ţării în cadrul Acordului de Asociere cu UE.